Politică românească
Renegocierea PNRR – România păstrează 4,7 miliarde de euro pentru autostrăzi și căi ferate: Se schimbă însă modul de decontare
Programul Național de Redresare și Reziliență al României a fost renegociat la Bruxelles. Oficialii români și cei ai UE au stabilit că România poate păstra suma de 4.7 miliarde de euro pentru autostrăzi și căi ferate.
Anunțul Ministerului Transporturilor
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, anunță că România va păstra finanțarea de 4,7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru proiectele de autostrăzi și căi ferate.
Potrivit acestuia, rezultatul a fost obținut în urma ultimei runde de negocieri cu Comisia Europeană, înainte de termenul-limită din luna august. Într-o postare publicată pe Facebook, oficialul afirmă că țara noastră păstrează 4,7 miliarde de euro pentru autostrăzi și căi ferate prin PNRR.
România va beneficia în continuare de întreaga componentă nerambursabilă destinată transporturilor (2,1 miliarde de euro grant). Potrivit secretarului de stat, vor continua să fie finanțate toate loturile Autostrăzii A7, pe tronsonul Focșani – Bacău – Pașcani. De asemenea, rămâne în finanțare și lotul lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și Holdea.
Oficialul a anunțat că primele două loturi ale magistralei feroviare Cluj – Oradea vor fi finanțate din componenta de grant. Totodată, Autostrada Bacău – Pașcani va fi susținută din componenta de împrumut a PNRR.
Se schimbă modul de decontare a lucrărilor
Una dintre cele mai importante modificări convenite cu Executivul european vizează modul de decontare a lucrărilor. Astfel, lucrările realizate până la data de 31 august pe A7 Bacău – Pașcani și A1 Margina – Holdea vor putea fi decontate proporționat.
Potrivit oficialului, această schimbare permite ca plățile să fie efectuate în funcție de progresul lucrărilor. În aceste condiții, întârzierile nu vor mai conduce automat la pierderea unor sume importante din fondurile europene.
Perioada următoare va fi dedicată accelerării lucrărilor pe șantierele finanțate prin PNRR, pentru a atinge țintele finale asumate la 31 august. Principalele obiective rămân finalizarea cât mai rapidă a Autostrăzii A7 până la Pașcani și a ultimului tronson lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și Holdea, astfel încât România să valorifice integral fondurile disponibile prin PNRR.
Politică românească
VIDEO 13 filiale din PNL au fost decapitate: Lideri din aripa Veștea au fost maziliți la ordinul lui Ilie Bolojan
Deputatul PNL, Ionel Bogdan, a anunțat, în urma Biroului Permanent al PNL, că nu mai puțin de 13 conduceri ale filialelor PNL au fost decapitate. În urma Congresului Extraordinar, toți președinții de filiale ai PNL rămăseseră interimari, iar pentru cele 13 filiale nu s-a mai prelungit mandatul.
La Brașov și la Ilfov revin Petrache și Scripcaru
Cu această ocazie, lideri din garda veche a PNL revin pe cai mari, cei mai importanți fiind Marian Petrache la Ilfov și George Scripcaru la Brașov. În ceea ce privește sectoarele 2, 3, 4 și 5 din București, liderii acestora vor fi înlocuiți, dar într-o ședință ulterioară pentru că este nevoie și de acordul filialelor.
în BPN-ul PNL, s-a luat decizia schimbării din funcție a liderului PNL, Thuma Hubert, iar în locul acestuia va veni fostul lider al PNL Ilfov, Marian Petrache.
De asemenea, în locul lui Adrian Veștea de la Brașov va veni George Scripcaru, fostul lider al filialei.
13 filiale PNL au fost decapitate
”A doua discuție a fost legată filialele care intră într-un proces de reorganizare, în urma discuției de astăzi. Așa cum știți, în urma Congresului, toate filialele au rămas într-un fel de interimar. Avem 49 de filiale, iar pentru 13 dintre
Argeș, Brașov, Călărași, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov și sectoarele 2,3,4 și 5 din București
Nu au îndeplinit următoarele condiții:
-
Nu au respectat deciziile PNL
-
Nu au participat la congres și chiar au împiedicat participarea delegaților la Congres.
Sunt mai multe motive pentru care aceste filiale nu ar fi trebuit să aibă mandatul prelungit, dar acestea două sunt cele mai importante.”, a spus Ionel Bogdan.
Politică românească
VIDEO PNL revendică scenariul anunțat de Nicușor Dan: „Sperăm să concretizăm un astfel de acord”
Deputatul PNL Ionel Bogdan susține că scenariul unui guvern politic minoritar, anunțat marți seară de președintele Nicușor Dan după consultările de la Palatul Cotroceni, a fost propus de liberali încă de la Congresul extraordinar al partidului.
Reacția liberalului vine după ce șeful statului a transmis că varianta care pare să se contureze pentru depășirea crizei politice este formarea unui guvern minoritar susținut printr-un acord parlamentar negociat în prealabil.
Deputatul PNL a afirmat că propunerea privind un acord parlamentar și un guvern minoritar a fost avansată de liberali înainte ca Guvernul Veștea să fie respins în Parlament.
„Noi am lansat aceste teme, aceste variante propuse de PNL încă de duminică, când încă nu aveam un guvern picat la votul Parlamentului. Deci, iată că astăzi au și fost consultări la Cotroceni. Sperăm ca mâine, poimâine să concretizăm un astfel de acord. Noi sperăm să fie cât mai repede”, a spus Ionel Bogdan.
„România are nevoie de un Guvern”
„România are nevoie de un Guvern, România trebuie să aibă un Guvern, de aceea am pus pe masă două variante. De aceea, noi vom sprijini doar sprijinirea unui Guvern, dar nu un sprijin permanent. Nu vom intra la guvernare alături de PSD. Sperăm ca până săptămâna viitoare, Nicușor Dan să aleagă una dintre cele 2 guverne. Dacă vom avea un acord politic, atunci vom avea și un acord pentru ca perioadă de timp să nu se depună moțiuni de cenzură. Repet, pentru o perioadă limitată de timp, șase luni considerăm că este un termen rezonabil. Este nevoie de un Guvern, pentru că avem de implementat măsurile din PNRR, măsuri esențiale pentru România”, a mai spus el.
Nicușor Dan: „Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar”
La finalul consultărilor cu partidele parlamentare, președintele Nicușor Dan a anunțat că soluția care întrunește cel mai mare grad de susținere este formarea unui executiv minoritar, sprijinit printr-un acord parlamentar.
„Am avut astăzi consultări cu partidele şi grupurile parlamentare pentru identificarea unei soluţii de deblocare a crizei politice în care ne aflam. Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil”, a scris, marţi seară, pe reţeaua X, preşedintele Nicuşor Dan.
Politică românească
Kelemen Hunor lansează teoria care reface jocul politic: Favorit este un guvern monocolor PSD, care să stea până în 2028
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la Antena 3 CNN că există „o șansă foarte mare” ca un guvern monocolor PSD să rămână la putere până în 2028, într-un context politic fragil, dar care impune soluții pragmatice.
Liderul UDMR a subliniat că analiza sa nu vizează jocuri de partid sau nume politice, ci realitatea parlamentară actuală. „Aici nu este vorba nici de PNL, nici de USR, nici de Crin Antonescu. Este vorba de analiza mea”, a punctat acesta.
În logica actualei configurații din Parlament, Kelemen Hunor spune că orice formulă de guvernare trebuie gândită etapizat, până la finalul ciclului electoral din 2028. „Am discutat cu toții și am spus că, indiferent pe care variantă mergem, trebuie să etapizăm guvernarea până în 2028, fiindcă aceasta este situația din Parlamentul României”, a explicat el.
Practic, scenariul avansat presupune perioade de guvernare de câteva luni sau un an, cu obiective clare, evaluate pe parcurs. Prima bornă ar fi următoarele șase-șapte luni, timp în care trebuie rezolvate urgențe majore, precum jaloanele din PNRR și pregătirea bugetului pentru 2027.
„Vedem dacă funcționează. Poți să mergi mai departe. Nu este obligatoriu să faci o schimbare de guvern”, a spus liderul UDMR, sugerând că stabilitatea poate fi construită pas cu pas, nu dintr-o singură mișcare politică.
Totuși, acesta admite că tensiunile acumulate după alegerile parlamentare din 2024 și climatul politic instabil fac dificilă formarea rapidă a unui guvern solid. „Mi-e greu să cred că se poate dintr-o singură mișcare să pui un guvern cu o susținere parlamentară solidă și cu garanția că va merge până în 2028”, a precizat Kelemen Hunor.
În acest context, varianta unui guvern minoritar, susținut punctual în Parlament, apare ca o soluție de compromis. UDMR consideră însă că un astfel de acord politic trebuie să fie realist și concentrat pe obiective esențiale.
Printre priorități, Kelemen Hunor a enumerat respectarea jaloanelor din PNRR, pentru a limita pierderile financiare, reforma fiscală și conturarea bugetului pentru 2027, inclusiv nivelul deficitului și structura cheltuielilor.
Liderul UDMR a avertizat că promisiunile ambițioase, fără acoperire, nu își au locul într-o astfel de construcție politică fragilă. „Nu are rost să pui acolo niște vise uriașe sau niște obiective excepționale care nu pot fi realizate”, a spus acesta.
În ceea ce privește aderarea la OECD, Kelemen Hunor a nuanțat așteptările, explicând că acest obiectiv nu depinde exclusiv de România, chiar dacă există voință politică.
Declarațiile vin într-un moment tensionat pe scena politică, marcat de instabilitate și conflicte accentuate după anul electoral 2024, dar și de presiunea termenelor asumate prin PNRR, care forțează partidele să găsească rapid formule funcționale de guvernare.
-
Conservatori Europeniacum 6 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 5 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 7 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 5 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 5 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 5 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 7 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Avocata PNL ridicată după flagrantul DNA dusă cu escortă la spital în febra audierilor – Acesteia i s-a făcut rău în fața procurorilor – Avocatul a explicat că femeia e cunoscută cu probleme medicale
