Claudiu Târziu
Asumarea responsabilității în politică – Claudiu Târziu
Astăzi, una dintre principalele vulnerabilități ale guvernării este lipsa asumării. Responsabilitatea este fragmentată, iar cetățenii nu pot identifica limpede cine răspunde pentru deciziile executive. Această ambiguitate subminează încrederea publică și eficiența statului.
Responsabilitatea devine clară doar atunci când președintele statului are un rol decisiv în exercitarea puterii executive. Fie prin autoritatea de a numi și revoca premierul, fie prin asumarea directă a funcției de șef al executivului, după modele consacrate în democrațiile moderne. Un singur centru de decizie înseamnă un singur responsabil în fața națiunii.
În paralel, este necesară o reformă a sistemului electoral, astfel încât partidul care obține cele mai multe voturi să primească majoritatea și să guverneze singur. Această soluție elimină alianțele artificiale, negocierile netransparente și diluarea răspunderii politice.
Trebuie să înceteze definitiv practica prin care un partid aflat la guvernare critică guvernarea și se comportă ca opoziție, evitând asumarea deciziilor pe care le ia. Guvernarea nu poate fi simultan exercițiu al puterii și refugiu în neasumare. Cine guvernează trebuie să răspundă.
Un partid guvernează. Un partid răspunde. Dacă guvernează bine, este reconfirmat prin vot. Dacă guvernează prost, este sancționat democratic. Aceasta este esența unei democrații reale, bazate pe claritate, responsabilitate și transparență.
Acțiunea noastră este conservatoare prin valorile pe care le afirmă și le apără: libertatea, familia, iubirea de neam și de țară, credința în Dumnezeu. Sunt valori perene, care dau identitate, stabilitate și continuitate societății românești și care trebuie să stea la baza politicilor publice.
Acesta este un proiect de ordine, asumare și claritate instituțională. Un proiect necesar.
Claudiu Târziu
Hristos, prigonit din nou! – Claudiu Târziu
Hristos e prigonit din nou. Pe stadion. Iar Vrăjmașul e glorificat.
Clubul de fotbal Steaua Roșie Belgrad a fost amendat cu 40.000 de euro de către UEFA pentru o scenografie de mari dimensiuni, desfășurată de suporterii sârbi în timpul unui meci împotriva LOSC Lille.
Scenografia închipuia o icoană ortodoxă a Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, și un banner în limba sârbă pe care scria:
„Fie ca credința noastră să vă conducă la victorie”.
Pe de altă parte, fanii echipei FC Kaiserslautern, din Bundesliga secundă, au afișat, în meciul de acasă cu Fortuna Düsseldorf o coregrafie satanică, inclusiv cu mesaje în limba latină, provenite dintr-un ritual de invocare a lui diavolului.
Acest gest nu i-a tulburat pe dirigutorii fotbalului german și nu a atras nici o sancțiune asupra echipei de fotbal.
O lume tot mai căzută…
Claudiu Târziu
Unde ajung resursele României? – Claudiu Târziu
Anunț șocant: Romgaz spune că nu are gaze naturale disponibile pentru populație!
Cel mai mare producător de gaze naturale din România susține că este pregătit tehnic să furnizeze către consumatorii casnici, dar că nu are gaze naturale disponibile.
Declarația vine după ce ministrul Energiei și conducerea Romgaz au anunțat deja intrarea companiei pe piața de furnizare către populație de la 1 aprilie 2026.
Așadar, gazul ieftin promis românilor nu va veni prea curând!
Totuși, ce se ascunde în spatele acestui anunț?
Cum s-a ajuns în situația în care cel mai mare producător de gaze din România, o companie controlată de stat, să nu aibă resurse disponibile pentru propriii cetățeni?
Nu mai are România gaze naturale sau ele sunt direcționate către alte piețe?
Ministrul Energiei trebuie să vină urgent cu răspunsuri exacte și să informeze populația care este situația privind resursele de gaze naturale.
Suveranitatea energetică a României este o prioritate națională. Trebuie să fie!
Claudiu Târziu
Uniți pentru viață și pentru familie
În urmă cu 20 de ani, am organizat primul Marș pentru familie din România. Slujesc aceleași valori și astăzi, cu aceeași convingere: viața trebuie apărată, iar familia este temelia unei națiuni sănătoase.
Alături de colegii mei din organizația București a partidului Acțiunea Conservatoare (ACT), am participat azi la Marșul pentru Viață, un eveniment dedicate recunoașterii vieții încă de la concepție.
Sub coordonarea mea, filialele ACT din întreaga țară au participat la Marșul pentru Viață, în semn de respect pentru acest demers și pentru valorile pe care le susținem.
Sunt creștin, sunt tată și cred că avem datoria de a lăsa copiilor noștri o Românie puternică, demnă și cu un viitor strălucit.
Voi fi întotdeauna acolo unde este nevoie de mine pentru apărarea valorilor neamului românesc.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
-
Conservatori Europeniacum 4 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 3 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 5 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 3 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 3 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 3 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniElena Lasconi, atac în termeni duri la Nicușor Dan: „Este produsul sistemului!”
