Claudiu Târziu
Identitatea națională, sub asalt ideologic
România a intrat sub un asediu ideologic fără precedent, care vizează valorile, memoria și identitatea națională.
De la istorie la poezie, de la justiție până la protecția mediului, totul este forțat în mod forțat unei reevaluări care are ca scop demolarea încrederii în proiectul național.
Nimic din ceea ce este durabil și ancorat în trecutul acestei națuini nu mai trebuie promovat sau măcar tolerat, în viziunea agenților de influență neomarxiști, care au acaparat în cel mai ilegitim mod pârghiile puterii de la București.
Violența cu care este a atacată pe toate fronturile din spațiul public noua programă de studiu a literaturii române pentru ciclul liceal, propusă de Ministerul Educației, este uluitoare.
Ce poate fi naționalist, etnocentric sau anacronic într-o selecție a celor mai prodigioși scriitori și cărturari români?
Și cum îi pot îndepărta de lectură pe tinerii de astăzi textele care au luminat generații întregi de cărturari?
Mult înainte de literatură, istoria națională a fost redusă la condiția de materie opțională. Epoci întregi și personalități fundamentale din trecutul poporului român nu se mai regăsesc printre paginile manualelor pe care le studiază la clasă elevii de școală sau de liceu.
În schimb, episoade tragice din trecutul recent sunt hiperbolizate și reluate obsesiv, cu scopul inoculării forțate în mentalul colectiv al noilor generații.
De altfel, Istoria nu mai este obiectul de studiu fără ură și fără părtinire, după ce a fost reglementată prin legi care amenință cu sancțiuni penale severe și chiar cu închisoarea orice formă de erezie ideologică.
Relativizarea și interzicere dezbaterilor sunt armele prin care o națiune este transformată într-o simplă populație. Ruperea de trecut dezarmează conștiințe și transformă tinerii în masă de manevră emoțională.
Pentru generația de astăzi, identitatea este o miză existențială. păstrarea identității este o bătălie existențială. Dacă cedăm acum și ne abandonăm copiii prădătorilor ideologici, România de mâine nu va mai fi o națiune, ci doar o margine de hartă.
Iată la ce luptă suntem chemați!
Fiecare mesaj pe care vi-l adresez și fiecare acțiune publică pe care o proiectez au rostul lor, nu sunt rodul întâmplării sau al vociferării politice.
Ele exprimă un diagnostic și o viziune. De asemenea, sunt elemente ale unei strategii de apărare a României și a românității.
Claudiu Târziu
Hristos, prigonit din nou! – Claudiu Târziu
Hristos e prigonit din nou. Pe stadion. Iar Vrăjmașul e glorificat.
Clubul de fotbal Steaua Roșie Belgrad a fost amendat cu 40.000 de euro de către UEFA pentru o scenografie de mari dimensiuni, desfășurată de suporterii sârbi în timpul unui meci împotriva LOSC Lille.
Scenografia închipuia o icoană ortodoxă a Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, și un banner în limba sârbă pe care scria:
„Fie ca credința noastră să vă conducă la victorie”.
Pe de altă parte, fanii echipei FC Kaiserslautern, din Bundesliga secundă, au afișat, în meciul de acasă cu Fortuna Düsseldorf o coregrafie satanică, inclusiv cu mesaje în limba latină, provenite dintr-un ritual de invocare a lui diavolului.
Acest gest nu i-a tulburat pe dirigutorii fotbalului german și nu a atras nici o sancțiune asupra echipei de fotbal.
O lume tot mai căzută…
Claudiu Târziu
Unde ajung resursele României? – Claudiu Târziu
Anunț șocant: Romgaz spune că nu are gaze naturale disponibile pentru populație!
Cel mai mare producător de gaze naturale din România susține că este pregătit tehnic să furnizeze către consumatorii casnici, dar că nu are gaze naturale disponibile.
Declarația vine după ce ministrul Energiei și conducerea Romgaz au anunțat deja intrarea companiei pe piața de furnizare către populație de la 1 aprilie 2026.
Așadar, gazul ieftin promis românilor nu va veni prea curând!
Totuși, ce se ascunde în spatele acestui anunț?
Cum s-a ajuns în situația în care cel mai mare producător de gaze din România, o companie controlată de stat, să nu aibă resurse disponibile pentru propriii cetățeni?
Nu mai are România gaze naturale sau ele sunt direcționate către alte piețe?
Ministrul Energiei trebuie să vină urgent cu răspunsuri exacte și să informeze populația care este situația privind resursele de gaze naturale.
Suveranitatea energetică a României este o prioritate națională. Trebuie să fie!
Claudiu Târziu
Uniți pentru viață și pentru familie
În urmă cu 20 de ani, am organizat primul Marș pentru familie din România. Slujesc aceleași valori și astăzi, cu aceeași convingere: viața trebuie apărată, iar familia este temelia unei națiuni sănătoase.
Alături de colegii mei din organizația București a partidului Acțiunea Conservatoare (ACT), am participat azi la Marșul pentru Viață, un eveniment dedicate recunoașterii vieții încă de la concepție.
Sub coordonarea mea, filialele ACT din întreaga țară au participat la Marșul pentru Viață, în semn de respect pentru acest demers și pentru valorile pe care le susținem.
Sunt creștin, sunt tată și cred că avem datoria de a lăsa copiilor noștri o Românie puternică, demnă și cu un viitor strălucit.
Voi fi întotdeauna acolo unde este nevoie de mine pentru apărarea valorilor neamului românesc.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
-
Conservatori Europeniacum 4 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 3 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 5 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 3 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 3 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 3 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniElena Lasconi, atac în termeni duri la Nicușor Dan: „Este produsul sistemului!”
