Connect with us

Politică românească

VIDEO Acordul care a înfuriat PSD și UDMR – Cum răspunde Bolojan criticilor privind Mercosur

Publicat

pe

Premierul Ilie Bolojan a respins, vineri seară la Digi24, criticile formulate de Kelemen Hunor și Sorin Grindeanu, potrivit cărora Guvernul nu s-ar fi consultat cu partenerii de coaliție în privința acordului UE–Mercosur, spunând că este „foarte simplu să faci declarații politice”, dar că realitatea deciziei a fost alta.

„În privința Mercosur, a fost o decizie luată de comun acord între Guvern și Președinție, pe baza discuțiilor dintre ministerele de linie, în comisiile de specialitate”, a declarat Bolojan.

„Indiferent ce se spune despre Mercosur, când faci un astfel de acord vorbim de o proiecție care ține de Comisia Europeană. Toate discuțiile legate de Mercosur au fost purtate în grupurile din Parlamentul European”, a afirmat acesta.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu s-a discutat vrodată în coaliţie despre acordul de liber schimb cu ţările Mercosur şi că, deşi toată lumea spune că acest acord este unul bun, nimeni nu a explicat coerent ce presupune acest acord. Kelemen Hunor apreciază că ”este o lipsă de respect”, atât faţă de partidele care asigură majoritatea în Parlament, cât şi faţă de cetăţeni.

Garanții suplimentare pentru protecția agricultorilor

Premierul a explicat că negocierile au fost intense „pe ultima sută de metri”, deoarece au fost operate modificări importante:

„S-au făcut niște modificări la acordul cu Mercosur și s-au acordat niște garanții suplimentare pentru protecția agricultorilor, pentru că acest acord este unul comercial mare, nu doar unul agricol.”

‘Nu a fost niciun fel de dispută’

Bolojan a respins ideea că ar fi existat tensiuni sau conflicte în procesul decizional:

„Nu a fost niciun fel de dispută. Pe 19 decembrie, când au fost discuții în Consiliul European, inclusiv pe componenta Mercosur, domnul președinte a fost la ședință și a anunțat care este poziția României într-o conferință de presă… Sunt de acord că orice decizie care se ia pentru România, cu cât are o consultare mai largă și o bază mai mare de susținere, este mai bună.”

Mercosur, un acord bun pentru UE

„Consider că acest acord pentru Uniunea Europeană era un lucru bun. Ca să avem subvenții în agricultură, trebuie să funcționeze economia europeană, ca cineva să poată plăti la Comisia Europeană aceste sume care apoi să fie distribuite agricultorilor.”

„Mercosur înseamnă oportunități importante pentru Uniunea Europeană, iar pentru România, oportunități indirecte”, a mai spus premierul.

Referitor la declarația ministrului Agriculturii, care a spus că nu știa nimic despre acord, premierul a fost ferm:

„Domnul ministru a participat la toate ședințele care țin de miniștrii Agriculturii. Era informat de ceea ce se întâmpla, dar îl înțeleg, nu avea cum să fie un susținător al unei astfel de măsuri.”

Grindeanu: Lipsă totală de transparență

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat marți modul în care Guvernul României a decis susținerea acordului Mercosur, în cadrul emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”.

Liderul social democrat a spus că acordul a fost votat fără o informare reală a populației și fără o dezbatere serioasă în interiorul coaliției de guvernare. Grindeanu a declarat că efectele acordului Mercosur se vor resimți pe termen foarte lung, în special în agricultură.

Sorin Grindeanu a afirmat că problema majoră nu este doar în ceea ce privește conținutul acordului, ci lipsa totală de transparență. Potrivit acestuia, nici românii, nici chiar unii membri ai coaliției nu cunosc exact ce prevede documentul și ce obligații își asumă România.

„Deci sincer, nu știu nici românii, cum nu știți nici dumneavoastră. Și, de fapt, asta este marea problemă pe care noi am ridicat-o, inclusiv ieri în coaliție. Este anormal să angajezi România pe zeci de ani de acum în corp. România, ca țară membră a Uniunii Europene, și românii să nu fie informați despre ce înseamnă sau ce spune acest acord”, a declarat Grindeanu.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică românească

VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care ‘nu poate exista’ în România

Publicat

pe

Tensiunile din coaliția de guvernare intră într-o nouă etapă, după declarațiile tranșante făcute de președintele României, Nicușor Dan, care a intervenit public pe tema conflictului politic dintre partide și a stabilității Executivului. Mesajul transmis este unul clar: România nu își permite experimente politice în acest moment.

„Îmi doresc un guvern cu cele patru partide”

Întrebat despre ruptura tot mai vizibilă dintre PSD și USR și despre scenariile vehiculate privind o eventuală reconfigurare a guvernării, Nicușor Dan a respins ideea unor combinații politice alternative.

„Eu îmi doresc un guvern cu cele patru partide și cu minoritățile naționale, iar angajamentul partidelor este în acest sens”, a declarat șeful statului.

Declarația vine în contextul în care PSD a transmis public că nu mai dorește să continue într-o formulă de guvernare alături de USR, alimentând speculațiile privind o posibilă rupere a coaliției.

Nicușor Dan și scenariul unui guvern minoritar

”Partidele se atacă public de multă vreme, deci ne-au dat posibilitatea să ne obişnuim cu situaţia asta. Pe de altă parte, când e vorba să ia nişte măsuri, cum este chestiunea cu acciza la combustibil, vedem că ele cooperează, combinaţie de administrativ cu joc politic, pe partea administrativă, funcţionează”, a declarat, luni seară, preşedintele Nicuşor Dan.

El a comentat şi scenariul unui guvern minoritar: ”Nu cred că e o soluţie fericită pentru momentele pe care le trăim (…) Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze şi fiecare are nişte condiţii pentru ca asta se întâmple, ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”, a adăugat preşedintele.

Întrebat dacă îl mai doreşte premiee pe Ilie Bolojan, Nicuşor Dan a afirmat că atribuţiile trebuie împărţite în această situaţie: ”Preşedintele numeşte, Parlamentul susţine Guvernul pe toată perioada desfăşurării exerciţiului”.

Şeful statului a precizat că a vorbit cu fiecare din liderii coaliţiei în ultimele câteva zile, aşa cum o face frecvent.

Scenariul exclus: fără PSD, guvernul devine fragil

Președintele a mers mai departe și a punctat direct limita politică a momentului: fără PSD, guvernarea ar deveni extrem de vulnerabilă.

„Dacă vrem să facem speculații, fără PSD nu poate să fie decât un guvern minoritar și atunci e dificil”, a spus Nicușor Dan.

Mesajul este unul cu greutate, în condițiile în care discuțiile despre o eventuală repoziționare a forțelor politice au devenit tot mai intense în ultimele zile.

Tensiuni, dar fără decizii rapide

În ceea ce privește numirile din zona serviciilor de informații, un alt subiect sensibil aflat pe agenda publică, președintele a evitat să ofere un calendar concret, sugerând că momentul nu este unul favorabil pentru decizii.

„E ceva ce ține de președinte și Parlament și, în momentul acesta, constatăm cu toții că există o inflamare. În momentul potrivit o să avem această discuție, finalizată cu numiri”, a explicat acesta.

Pensiile rămân înghețate, speranța mutată la rectificare

Pe fondul presiunilor sociale, șeful statului a fost întrebat și despre situația pensionarilor, ale căror venituri au rămas înghețate.

Răspunsul a fost rezervat, dar a lăsat deschisă o posibilă intervenție ulterioară:

„Pentru moment lucrăm cu bugetul așa cum a fost votat și promulgat. În condițiile în care posibilitățile economice o vor permite, și pentru pensionari, și pentru alte categorii, se pot face ajustări la rectificare.”

Context tensionat: Bolojan avertizează asupra riscurilor

Declarațiile lui Nicușor Dan vin în paralel cu poziția exprimată de premierul Ilie Bolojan, care a avertizat că schimbările de persoane nu rezolvă problemele structurale ale României și că țara nu își permite un guvern minoritar.

Grindeanu vine cu 3 scenarii: ‘Nu se mai poate altfel’

Liderul social-democrat a precizat că discuțiile din partid au ajuns într-un punct avansat și că actuala formulă de guvernare nu mai este susținută în forma actuală de majoritatea membrilor PSD.

„Azi am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii. Primul este cel de a rămâne așa cum suntem acum. Al doilea, care comportă și alte trei sub-scenarii, înseamnă să rămânem în actuala coaliție, dar să existe o reconfigurare. Și al treilea este trecerea în opoziție. Nu există alte variante”, a declarat Grindeanu.

Citeste in continuare

Politică românească

Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”

Publicat

pe

Tensiuni tot mai vizibile în interiorul coaliției de guvernare. Organizația PSD Neamț anunță că își dorește continuarea guvernării, însă nu în actuala formulă și nu cu actualul prim-ministru. Mesajul a fost transmis după o întâlnire regională a partidului, desfășurată la Bacău.

Poziție fermă după întâlnirea regională

Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat că organizația pe care o conduce a exprimat clar, în cadrul discuțiilor cu liderii centrali ai partidului, nemulțumirile față de modul în care funcționează actuala coaliție.

La întâlnire au participat reprezentanți ai organizațiilor din Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău, alături de conducerea centrală, inclusiv Sorin Grindeanu și Claudiu Manda.

„Putem continua la guvernare, pentru că am câștigat alegerile și avem această responsabilitate, dar nu în actuala formulă și nu cu această conducere, nu cu domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru”, a transmis Harpa.

Critici directe la adresa premierului

Liderul PSD Neamț susține că așteptările inițiale legate de actualul premier nu s-au confirmat, în ciuda experienței administrative pe care acesta o are.

„Am pornit de la ideea că un prim-ministru care a fost și primar, și președinte de consiliu județean înțelege problemele reale ale aleșilor locali. Aceasta era așteptarea noastră, dar iată că ne-am înșelat”, a declarat acesta.

Mesajul reprezintă una dintre cele mai clare poziționări venite din teritoriu împotriva premierului Ilie Bolojan.

PSD vrea să rămână la guvernare, dar cu schimbări

În același timp, PSD Neamț transmite că nu pune sub semnul întrebării participarea la guvernare, ci modul în care aceasta este realizată.

Potrivit lui Harpa, partidul își asumă responsabilitatea rezultatului electoral, însă cere schimbări pentru a putea livra rezultatele promise.

„Rămânem responsabili, rămânem implicați, dar lucrurile trebuie schimbate astfel încât să răspundem cu adevărat așteptărilor oamenilor”, a subliniat acesta.

Infrastructura Moldovei, prioritate invocată în discuții

Un alt punct important discutat în cadrul întâlnirii a fost legat de infrastructura din regiunea Nord-Est. Liderii PSD au subliniat necesitatea accelerării investițiilor în drumuri, considerate esențiale pentru dezvoltarea zonei.

În acest context, a fost menționat și rolul ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, despre care s-a afirmat că poate contribui la impulsionarea proiectelor din regiune.

Citeste in continuare

Politică românească

‘Este mai rău decât Putin’ – Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA

Publicat

pe

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat luni critici extrem de dure la adresa liderului de la Casa Albă, Donald Trump, pe care îl acuză că a afectat grav imaginea internațională a Statelor Unite și că abordează politica externă într-o manieră pur economică.

„Din păcate Statele Unite au un președinte care desconsideră tot ce înseamnă valoare democratică. Rețineți ce vă spun. Este mai rău decât Putin. Acest om, acest președinte a depreciat prestigiul Statelor Unite cum n-a reușit nimeni să o facă. Este un biet afacerist care vinde terenuri și apartamente și are pe mână mașinăria formidabilă a Armatei Statelor Unite. Și o utilizează crezând că face afaceri”, a declarat Băsescu, luni, la B1TV.

Acuzații privind tendințe expansioniste

Fostul președinte a invocat și declarațiile controversate ale liderului american legate de extinderea influenței SUA.

„La Putin încă n-am auzit că vrea să cucerească o listă întreagă de țări. El le ia una câte una. Trump ne spune de un an de când a venit, ba că vrea Groenlanda, ba că va anexa Canada, acum vrea Cuba”, a continuat fostul președinte.

„A capturat Venezuela, pune țiței în contul lui. Acum în Iran, după ce a ratat obiectivele, adică schimbarea regimului și stoparea credibilă a programului nuclear, Acum i-a dat prin cap altă trăsnaie că-l interesează țițeiul iranian”, a mai spus Băsescu.

Critici privind stilul de comunicare

De asemenea, fostul președinte a criticat stilul inconsecvent de comunicare al președintelui american: „Este un om pe care mai bine nu-l asculți pentru că are trei, patru, cinci intervenții pe zi în care se contrazice de la una la alta, de la o intervenție la alta”.

Privind anunțul legat de ocuparea și distrugerea insulei Kharg, Băsescu spune: „Este o instalație majoră, extrem de importantă, cea mai importantă instalație a Iranului”, însă amintește și riscurile unei astfel de operațiuni: „Poate înainte să ia decizia, președintele Trump îi întreabă pe ruși ce au pățit pe Insula Șerpilor. Au cucerit-o și într-o noapte i-a ras Ucraina. E foarte greu să menții o insulă ocupată când dincolo de insulă urmează hăul teritoriului iranian”.

Citeste in continuare

Cele mai noi știri despre conservatori

Se poate solicita semnătură la livrare pentru transport ieftin colete Anglia România? Se poate solicita semnătură la livrare pentru transport ieftin colete Anglia România?
Uncategorizedacum 4 săptămâni

Se poate solicita semnătură la livrare pentru transport ieftin colete Anglia România?

În diminețile în care cineva așteaptă un colet din Anglia, telefonul stă mai aproape decât de obicei. Se verifică trackingul...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care ‘nu poate exista’ în România

Cuprins: Tensiunile din coaliția de guvernare intră într-o nouă etapă, după declarațiile tranșante făcute de președintele României, Nicușor Dan, care...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”

Cuprins: Tensiuni tot mai vizibile în interiorul coaliției de guvernare. Organizația PSD Neamț anunță că își dorește continuarea guvernării, însă...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

‘Este mai rău decât Putin’ – Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA

Cuprins: Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat luni critici extrem de dure la adresa liderului de la Casa...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15%: Măsurile lui Bolojan nu scad prețul la pompă, acuză opoziția

Cuprins: AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15% și acuză că măsurile pe care vrea să le ia executivul...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

Breaking | ÎCCJ dă în judecată Guvernul pentru plata restanțelor. Cere amenzi pentru premier și ministrul Finanțelor (Document)

Înalta Curte de Casație și Justiție a deschis un proces împotriva Guvernului României și a Ministerului Finanțelor, la Curtea de...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

Atac din PNL: Mureșan despre diferența între Bolojan și Grindeanu – „om de stat vs om de partid”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan afirmă că, în timp ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, vorbeşte, de o săptămână, ”doar despre interesele...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

Guvernul pregătește tăierea accizelor la carburanți: mecanism „în trepte” pentru scăderea prețurilor la pompă (surse)

Guvernul se apropie de o decizie privind al doilea pachet de măsuri pentru temperarea scumpirii carburanților, iar varianta reducerii accizelor...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

VIDEO Sorin Grindeanu cântă prohodul Guvernului Bolojan, de la Bacău: cele trei scenarii avute în vedere de PSD

Cuprins: Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Bacău, că partidul analizează trei scenarii privind viitorul participării la guvernare,...

Claudiu Târziuacum 4 săptămâni

Hristos, prigonit din nou! – Claudiu Târziu

Hristos e prigonit din nou. Pe stadion. Iar Vrăjmașul e glorificat. Clubul de fotbal Steaua Roșie Belgrad a fost amendat...

CONSERVATORI