Politică românească
VIDEO Avocata PNL ridicată după flagrantul DNA dusă cu escortă la spital în febra audierilor – Acesteia i s-a făcut rău în fața procurorilor – Avocatul a explicat că femeia e cunoscută cu probleme medicale
Cuprins:
După aproape o oră jumătate de examinare medicală în curtea DNA medicii sosiți la fața locului au stabilit că este necesară transportarea suspectei Adriana Georgescu la o unitate spitalicească pentru continuarea amănunțită a investigațiilor medicale.
Este de amintit că avocata bucureșteană Adriana Georgescu, cu istoric în cadrul PNL, a fost ridicată urmare unui flagrant reușit de anchetatorii DNA, asupra sa și a complicelui său fiind depistată suma de 60.000 de euro din 500.000 de euro ceruți în cadrul unei presupuse fapte de trafic de influență.
Astfel, după aducerea acesteia la sediul DNA starea de sănătate a suspectei procurorilor s-ar fi înrăutățit până la punctul la care a fost necesară chemarea unui echipaj medical.
Astfel, o primă ambulanță a sosit la fața locului iar Adriana Georgescu a fost scoasă și urcată în vehiculul medical pentru investigații.
Totul s-a petrecut sub atenta supraveghere a două polițiste a DNA.
După aproximativ o oră la sediul DNA a sosit o ambulanță de transport victime multiple, respectiv un echipaj care avea în componență si un medic specialist.
Investigațiile medicale au continuat local încă aproximativ o jumătate de oră timp în care ancheta a fost întreruptă.
Pentru că datele medicale obținute ad-hoc nu au fost suficient de precise pentru a se stabili concret dacă audierea femeii poate continua în sediul DNA s-a stabilit transportarea acesteia la sediul unui spital din Capitală.
Astfel, cele două ambulanțe sosite la sediul DNA dar și două mașini ale anchetatorilor au părăsit curtea instituției cu tot cu avocata ridicată pentru audieri.
După lămurirea tuturor aspectelor medicale procurorul de caz va stabili când vor fi reluate audierile în acest dosar.
Flagrant delict reușit de DNA
Avocata bucureșteană Adriana Georgescu a fost ridicată, miercuri, de anchetatorii DNA urmare unui flagrant delict în care femeia ar fi primit 60.000 de euro din 500.000 de euro pretinși pentru presupuse intervenții în Justiție, inclusiv pentru „intrare„ la șeful DNA, Marius Voineag, afirmă pentru autorul acestui material surse judiciare.
Alături de aceasta a mai fost ridicată o persoană despre care sursele citate nu pot preciza dacă este vorba de cel pentru care femeia promitea aceste intervenții, respectiv pentru omul de afaceri Jean Paul Tucan.
Femeia ar fi promis afaceristului legături „la discreție” în DNA, instanțe și inclusiv la Administrația Prezidențială, mai spun sursele autorului, care arată că la DNA ar fi susținut avocata că poate „intra„ direct la șeful instituției, procurorul-șef Marius Voineag.
UPDATE 1 – 19.30:
Adriana Georgescu este consilier al PNL Sector 1 și ar fi considerată în interiorul formațiunii politice lidera a femeilor. Aceasta a avut și funcția de secretar general al PNL Sector 1 dar și de secretar regional al Organizației de femei a PNL pe zona București Ilfov.
Totodată aceasta a mai avut funcții modeste în cadrul Ministerului Transporturilor și a Ministerului Economiei dar și în CNADNR.
Potrivit informațiilor din presa centrală Adriana Georgescu ar fi o apropiată a ex-consilierului președintelui Nicușor Dan, Ludovic Orban.
Sursele autorului afirmă că alături de aceasta ar mai fi fost ridicat și un bărbat, care potrivit datelor din anchetă s-ar fi recomandat a fi general al SIE. În realitate, spun sursele autorului acesta nu ar fi avut niciodată o astfel de calitate.
Reacție PNL Sector 1
„Dna Adriana Georgescu nu este consilier al PNL Sector 1, nu este liderul organizației de femei a PNL Sector 1 și nu ocupă niciun fel de funcție în cadrul filialei PNL Sector 1. De asemenea, imediat ce există un comunicat oficial al DNA, dna Georgescu va fi suspendată din calitatea de membru al PNL”, susține PNL Sector 1.
Politică românească
VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care ‘nu poate exista’ în România
Tensiunile din coaliția de guvernare intră într-o nouă etapă, după declarațiile tranșante făcute de președintele României, Nicușor Dan, care a intervenit public pe tema conflictului politic dintre partide și a stabilității Executivului. Mesajul transmis este unul clar: România nu își permite experimente politice în acest moment.
„Îmi doresc un guvern cu cele patru partide”
Întrebat despre ruptura tot mai vizibilă dintre PSD și USR și despre scenariile vehiculate privind o eventuală reconfigurare a guvernării, Nicușor Dan a respins ideea unor combinații politice alternative.
„Eu îmi doresc un guvern cu cele patru partide și cu minoritățile naționale, iar angajamentul partidelor este în acest sens”, a declarat șeful statului.
Declarația vine în contextul în care PSD a transmis public că nu mai dorește să continue într-o formulă de guvernare alături de USR, alimentând speculațiile privind o posibilă rupere a coaliției.
Nicușor Dan și scenariul unui guvern minoritar
”Partidele se atacă public de multă vreme, deci ne-au dat posibilitatea să ne obişnuim cu situaţia asta. Pe de altă parte, când e vorba să ia nişte măsuri, cum este chestiunea cu acciza la combustibil, vedem că ele cooperează, combinaţie de administrativ cu joc politic, pe partea administrativă, funcţionează”, a declarat, luni seară, preşedintele Nicuşor Dan.
El a comentat şi scenariul unui guvern minoritar: ”Nu cred că e o soluţie fericită pentru momentele pe care le trăim (…) Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze şi fiecare are nişte condiţii pentru ca asta se întâmple, ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”, a adăugat preşedintele.
Întrebat dacă îl mai doreşte premiee pe Ilie Bolojan, Nicuşor Dan a afirmat că atribuţiile trebuie împărţite în această situaţie: ”Preşedintele numeşte, Parlamentul susţine Guvernul pe toată perioada desfăşurării exerciţiului”.
Şeful statului a precizat că a vorbit cu fiecare din liderii coaliţiei în ultimele câteva zile, aşa cum o face frecvent.
Scenariul exclus: fără PSD, guvernul devine fragil
Președintele a mers mai departe și a punctat direct limita politică a momentului: fără PSD, guvernarea ar deveni extrem de vulnerabilă.
„Dacă vrem să facem speculații, fără PSD nu poate să fie decât un guvern minoritar și atunci e dificil”, a spus Nicușor Dan.
Mesajul este unul cu greutate, în condițiile în care discuțiile despre o eventuală repoziționare a forțelor politice au devenit tot mai intense în ultimele zile.
Tensiuni, dar fără decizii rapide
În ceea ce privește numirile din zona serviciilor de informații, un alt subiect sensibil aflat pe agenda publică, președintele a evitat să ofere un calendar concret, sugerând că momentul nu este unul favorabil pentru decizii.
„E ceva ce ține de președinte și Parlament și, în momentul acesta, constatăm cu toții că există o inflamare. În momentul potrivit o să avem această discuție, finalizată cu numiri”, a explicat acesta.
Pensiile rămân înghețate, speranța mutată la rectificare
Pe fondul presiunilor sociale, șeful statului a fost întrebat și despre situația pensionarilor, ale căror venituri au rămas înghețate.
Răspunsul a fost rezervat, dar a lăsat deschisă o posibilă intervenție ulterioară:
„Pentru moment lucrăm cu bugetul așa cum a fost votat și promulgat. În condițiile în care posibilitățile economice o vor permite, și pentru pensionari, și pentru alte categorii, se pot face ajustări la rectificare.”
Context tensionat: Bolojan avertizează asupra riscurilor
Declarațiile lui Nicușor Dan vin în paralel cu poziția exprimată de premierul Ilie Bolojan, care a avertizat că schimbările de persoane nu rezolvă problemele structurale ale României și că țara nu își permite un guvern minoritar.
Grindeanu vine cu 3 scenarii: ‘Nu se mai poate altfel’
Liderul social-democrat a precizat că discuțiile din partid au ajuns într-un punct avansat și că actuala formulă de guvernare nu mai este susținută în forma actuală de majoritatea membrilor PSD.
„Azi am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii. Primul este cel de a rămâne așa cum suntem acum. Al doilea, care comportă și alte trei sub-scenarii, înseamnă să rămânem în actuala coaliție, dar să existe o reconfigurare. Și al treilea este trecerea în opoziție. Nu există alte variante”, a declarat Grindeanu.
Politică românească
Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”
Tensiuni tot mai vizibile în interiorul coaliției de guvernare. Organizația PSD Neamț anunță că își dorește continuarea guvernării, însă nu în actuala formulă și nu cu actualul prim-ministru. Mesajul a fost transmis după o întâlnire regională a partidului, desfășurată la Bacău.
Poziție fermă după întâlnirea regională
Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat că organizația pe care o conduce a exprimat clar, în cadrul discuțiilor cu liderii centrali ai partidului, nemulțumirile față de modul în care funcționează actuala coaliție.
La întâlnire au participat reprezentanți ai organizațiilor din Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău, alături de conducerea centrală, inclusiv Sorin Grindeanu și Claudiu Manda.
„Putem continua la guvernare, pentru că am câștigat alegerile și avem această responsabilitate, dar nu în actuala formulă și nu cu această conducere, nu cu domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru”, a transmis Harpa.
Critici directe la adresa premierului
Liderul PSD Neamț susține că așteptările inițiale legate de actualul premier nu s-au confirmat, în ciuda experienței administrative pe care acesta o are.
„Am pornit de la ideea că un prim-ministru care a fost și primar, și președinte de consiliu județean înțelege problemele reale ale aleșilor locali. Aceasta era așteptarea noastră, dar iată că ne-am înșelat”, a declarat acesta.
Mesajul reprezintă una dintre cele mai clare poziționări venite din teritoriu împotriva premierului Ilie Bolojan.
PSD vrea să rămână la guvernare, dar cu schimbări
În același timp, PSD Neamț transmite că nu pune sub semnul întrebării participarea la guvernare, ci modul în care aceasta este realizată.
Potrivit lui Harpa, partidul își asumă responsabilitatea rezultatului electoral, însă cere schimbări pentru a putea livra rezultatele promise.
„Rămânem responsabili, rămânem implicați, dar lucrurile trebuie schimbate astfel încât să răspundem cu adevărat așteptărilor oamenilor”, a subliniat acesta.
Infrastructura Moldovei, prioritate invocată în discuții
Un alt punct important discutat în cadrul întâlnirii a fost legat de infrastructura din regiunea Nord-Est. Liderii PSD au subliniat necesitatea accelerării investițiilor în drumuri, considerate esențiale pentru dezvoltarea zonei.
În acest context, a fost menționat și rolul ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, despre care s-a afirmat că poate contribui la impulsionarea proiectelor din regiune.
Politică românească
‘Este mai rău decât Putin’ – Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat luni critici extrem de dure la adresa liderului de la Casa Albă, Donald Trump, pe care îl acuză că a afectat grav imaginea internațională a Statelor Unite și că abordează politica externă într-o manieră pur economică.
„Din păcate Statele Unite au un președinte care desconsideră tot ce înseamnă valoare democratică. Rețineți ce vă spun. Este mai rău decât Putin. Acest om, acest președinte a depreciat prestigiul Statelor Unite cum n-a reușit nimeni să o facă. Este un biet afacerist care vinde terenuri și apartamente și are pe mână mașinăria formidabilă a Armatei Statelor Unite. Și o utilizează crezând că face afaceri”, a declarat Băsescu, luni, la B1TV.
Acuzații privind tendințe expansioniste
Fostul președinte a invocat și declarațiile controversate ale liderului american legate de extinderea influenței SUA.
„La Putin încă n-am auzit că vrea să cucerească o listă întreagă de țări. El le ia una câte una. Trump ne spune de un an de când a venit, ba că vrea Groenlanda, ba că va anexa Canada, acum vrea Cuba”, a continuat fostul președinte.
„A capturat Venezuela, pune țiței în contul lui. Acum în Iran, după ce a ratat obiectivele, adică schimbarea regimului și stoparea credibilă a programului nuclear, Acum i-a dat prin cap altă trăsnaie că-l interesează țițeiul iranian”, a mai spus Băsescu.
Critici privind stilul de comunicare
De asemenea, fostul președinte a criticat stilul inconsecvent de comunicare al președintelui american: „Este un om pe care mai bine nu-l asculți pentru că are trei, patru, cinci intervenții pe zi în care se contrazice de la una la alta, de la o intervenție la alta”.
Privind anunțul legat de ocuparea și distrugerea insulei Kharg, Băsescu spune: „Este o instalație majoră, extrem de importantă, cea mai importantă instalație a Iranului”, însă amintește și riscurile unei astfel de operațiuni: „Poate înainte să ia decizia, președintele Trump îi întreabă pe ruși ce au pățit pe Insula Șerpilor. Au cucerit-o și într-o noapte i-a ras Ucraina. E foarte greu să menții o insulă ocupată când dincolo de insulă urmează hăul teritoriului iranian”.
-
Conservatori Europeniacum 4 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 3 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 5 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 3 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 3 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 3 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniElena Lasconi, atac în termeni duri la Nicușor Dan: „Este produsul sistemului!”
