Politică românească
Sindicatul Național Forța Legii intră peste Bolojan! Circulară către primării: Concedierile nu sunt obligatorii
Sindicatul Național Forța Legii a transmis primăriilor din România o circulară prin care sunt notificate că reforma administrației nu le obligă să facă nicio concediere. Astfel, sindicaliștii intervin peste reforma administrației locale decisă de Guvernul Bolojan.
Clarificări pentru autoritățile locale
Sindicatul Național Forța Legii a transmis o circulară oficială la nivel național către toate unitățile administrativ-teritoriale din România – județe, municipii, orașe și comune – în contextul aplicării prevederilor art. XL din OUG nr. 7/2026 privind reducerea numărului maxim de posturi din administrația publică locală.
Demersul organizației are ca obiectiv declarat clarificarea modului corect de aplicare a legii, în condițiile în care, la nivelul unor autorități locale, există riscul unor interpretări eronate care pot conduce la măsuri nelegale și la afectarea drepturilor personalului.
Prin circulara transmisă, Forța Legii subliniază că reducerea de 30% vizează numărul de posturi, și nu concedierea personalului, iar legea oferă instrumente clare pentru evitarea disponibilizărilor, inclusiv prin desființarea posturilor vacante și redistribuirea reducerii între diferitele categorii de posturi stabilite de legislația în vigoare.
Totodată, organizația lucrătorilor din administrație atrage atenția asupra unor limite legale stricte, precum plafonul de maximum 20% aplicabil posturilor ocupate, dar și asupra obligației autorităților locale de a respecta procedurile legale, inclusiv fundamentarea deciziilor și consultarea organizațiilor sindicale.
Un element esențial evidențiat în document este faptul că reducerea nu este condiționată de realizarea unui impact bugetar efectiv, putând fi realizată inclusiv cu impact zero asupra cheltuielilor, în situația eliminării posturilor vacante.
Prin acest demers, Forța Legii urmărește protejarea intereselor legitime ale lucrătorilor din Administrația publică locală, dar și sprijinirea autorităților locale în adoptarea unor măsuri legale, echilibrate și sustenabile.
Mesajul este clar: legea permite reorganizarea administrației locale fără concedieri, atunci când este aplicată corect și cu bună-credință. Abuzurile pot fi sancționate în instanță.
Reproducem integral Circulara transmisă autorităților locale:
C I R C U L A R Ă privind aplicarea unitară a prevederilor art. XL din OUG nr. 7/2026 adresată tuturor unităților administrativ-teritoriale din România
Stimate domnule / Stimată doamnă Primar / Președinte al Consiliului Județean,
În temeiul dispozițiilor Art. XL alin. (13) din OUG nr. 7/2026, privind consultarea organizaţiilor sindicale la adoptarea măsurilor de reducerea numărului maxim de posturi din Administrația locală, în considerarea calității noastre de organizație sindicală reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Administrație publică, în vederea asigurării unei interpretări corecte, unitare și conforme cu legea, vă transmitem prezenta circulară:
I. FILOSOFIA ACTULUI NORMATIV
Din economia art. XL și art. XLIX din OUG nr. 7/2026, vom observa că ordonanța instituie o reducere a numărului de posturi, și nu o obligație de impact bugetar sau de concediere a personalului. Scopul legii este optimizarea structurii organizatorice, și nu generarea de concedieri.
II. BAZA DE CALCUL – ELEMENT ESENȚIAL
Reducerea de 30% nu se aplică asupra organigramei aprobate, asupra statului de funcții sau asupra numărului de posturi ocupate, ci exclusiv asupra numărului maxim de posturi stabilit de Instituția Prefectului pentru anul 2025, în baza OUG nr. 63/2010 și a Legii nr. 296/2023.
III. CARACTERUL OBLIGATORIU ȘI LIMITAT AL REDUCERII
Numărul comunicat de instituția prefectului trebuie să respecte strict procentul de 30% și să nu conducă la depășirea limitelor legale. În caz contrar, se poate solicita corectarea acesteia, pe cale administrativă și chiar judiciară, în vederea protejării intereselor instituției și ale personalului.
IV. LIMITA DE 20% PRIVIND POSTURILE OCUPATE
Conform art. XL alin. (7) lit. a) teza finală din OUG nr. 7/2026, reducerea nu poate conduce la desființarea unui număr de posturi ocupate mai mare de 20% din totalul acestora. Procentul se aplică la posturile ocupate, iar rezultatul nu poate fi rotunjit în sensul majorării.
Depășirea acestui prag ar însemna un act administrativ nelegal, orice hotărâre adoptată cu încălcarea acestei limite va putea fi anulată de instanță.
V. REGULA PRIORITĂȚII ÎN DESFIINȚAREA POSTURILOR
Aplicarea măsurii trebuie să respecte următoarea ordine logică: desființarea posturilor vacante, urmată de utilizarea mecanismului de redistribuire prevăzut de Art. XL alin. (7) lit. b) din ordonanță și, doar în subsidiar, ca ultimă soluție, desființarea posturilor ocupate, în limitele legale.
VI. REDISTRIBUIREA REDUCERII – MECANISM CHEIE
Potrivit art. XL alin. (7) lit. b) din OUG nr. 7/2026, reducerea poate fi realizată prin diminuarea posturilor la toate punctele din anexa OUG nr. 63/2010 (pct. 1–6), inclusiv la evidența persoanelor, proiectele cu finanțare externă, microbuzele școlare sau posturi post-implementare, chiar și în situațiile în care posturile stabilite de prefect pentru anul 2025 nu au fost transpuse în organigramă. Acest mecanism va permite, în cele mai multe dintre cazuri, evitarea concedierilor.
VII. RELEVANȚA POSTURILOR STABILITE ÎN 2025
În aplicarea ordonanței se au în vedere toate posturile stabilite de prefect pentru anul 2025, indiferent dacă acestea au fost sau nu incluse în organigramă sau dacă au fost sau nu ocupate.
Acestea pot fi utilizate în procesul de reducere, inclusiv în temeiul art. XL alin. (7) lit. b).
VIII. IMPACTUL BUGETAR
Reducerea numărului de posturi nu este condiționată de realizarea unei economii bugetare efective. În cazul desființării tuturor posturilor vacante, în limita stabilită de Instituția Prefectului, impactul bugetar poate fi zero, fără ca astfel să fie afectată legalitatea măsurii.
IX. ALTERNATIVELE PREVĂZUTE DE LEGE
Art. XL alin. (7) lit. c) din ordonanță permite diminuarea cheltuielilor de personal, fără desființarea posturilor ocupate. Opțiunea trebuie analizată în mod real de către autoritățile locale.
X. OBLIGAȚII PROCEDURALE
Pentru legalitatea actelor adoptate, este obligatorie întocmirea unei note justificative temeinice, fundamentarea matematică a reducerii, motivarea alegerii posturilor și consultarea organizațiilor sindicale.
XI. CONCLUZII. RISCURI JURIDICE
În majoritatea unităților administrativ-teritoriale, reducerea de 30% poate fi realizată fără desființarea posturilor ocupate, prin aplicarea corectă a mecanismelor prevăzute de lege.
Atragem atenția că operarea concedierilor în absența unei necesități reale, depășirea pragului de 20% sau ignorarea posturilor vacante pot conduce la anularea hotărârilor în instanță, efectele fiind reintegrarea personalului și plata de despăgubiri.
Sindicatul Național Forța Legii, prin Departamentul Juridic și echipa proprie de apărători, cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul apărării drepturilor și promovării intereselor economice, sociale și profesionale ale lucrătorilor din Administrație, își exprimă disponibilitatea de a vă acorda sprijin juridic și consultativ în vederea aplicării corecte a cadrului normativ.
Politică românească
VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care ‘nu poate exista’ în România
Tensiunile din coaliția de guvernare intră într-o nouă etapă, după declarațiile tranșante făcute de președintele României, Nicușor Dan, care a intervenit public pe tema conflictului politic dintre partide și a stabilității Executivului. Mesajul transmis este unul clar: România nu își permite experimente politice în acest moment.
„Îmi doresc un guvern cu cele patru partide”
Întrebat despre ruptura tot mai vizibilă dintre PSD și USR și despre scenariile vehiculate privind o eventuală reconfigurare a guvernării, Nicușor Dan a respins ideea unor combinații politice alternative.
„Eu îmi doresc un guvern cu cele patru partide și cu minoritățile naționale, iar angajamentul partidelor este în acest sens”, a declarat șeful statului.
Declarația vine în contextul în care PSD a transmis public că nu mai dorește să continue într-o formulă de guvernare alături de USR, alimentând speculațiile privind o posibilă rupere a coaliției.
Nicușor Dan și scenariul unui guvern minoritar
”Partidele se atacă public de multă vreme, deci ne-au dat posibilitatea să ne obişnuim cu situaţia asta. Pe de altă parte, când e vorba să ia nişte măsuri, cum este chestiunea cu acciza la combustibil, vedem că ele cooperează, combinaţie de administrativ cu joc politic, pe partea administrativă, funcţionează”, a declarat, luni seară, preşedintele Nicuşor Dan.
El a comentat şi scenariul unui guvern minoritar: ”Nu cred că e o soluţie fericită pentru momentele pe care le trăim (…) Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze şi fiecare are nişte condiţii pentru ca asta se întâmple, ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”, a adăugat preşedintele.
Întrebat dacă îl mai doreşte premiee pe Ilie Bolojan, Nicuşor Dan a afirmat că atribuţiile trebuie împărţite în această situaţie: ”Preşedintele numeşte, Parlamentul susţine Guvernul pe toată perioada desfăşurării exerciţiului”.
Şeful statului a precizat că a vorbit cu fiecare din liderii coaliţiei în ultimele câteva zile, aşa cum o face frecvent.
Scenariul exclus: fără PSD, guvernul devine fragil
Președintele a mers mai departe și a punctat direct limita politică a momentului: fără PSD, guvernarea ar deveni extrem de vulnerabilă.
„Dacă vrem să facem speculații, fără PSD nu poate să fie decât un guvern minoritar și atunci e dificil”, a spus Nicușor Dan.
Mesajul este unul cu greutate, în condițiile în care discuțiile despre o eventuală repoziționare a forțelor politice au devenit tot mai intense în ultimele zile.
Tensiuni, dar fără decizii rapide
În ceea ce privește numirile din zona serviciilor de informații, un alt subiect sensibil aflat pe agenda publică, președintele a evitat să ofere un calendar concret, sugerând că momentul nu este unul favorabil pentru decizii.
„E ceva ce ține de președinte și Parlament și, în momentul acesta, constatăm cu toții că există o inflamare. În momentul potrivit o să avem această discuție, finalizată cu numiri”, a explicat acesta.
Pensiile rămân înghețate, speranța mutată la rectificare
Pe fondul presiunilor sociale, șeful statului a fost întrebat și despre situația pensionarilor, ale căror venituri au rămas înghețate.
Răspunsul a fost rezervat, dar a lăsat deschisă o posibilă intervenție ulterioară:
„Pentru moment lucrăm cu bugetul așa cum a fost votat și promulgat. În condițiile în care posibilitățile economice o vor permite, și pentru pensionari, și pentru alte categorii, se pot face ajustări la rectificare.”
Context tensionat: Bolojan avertizează asupra riscurilor
Declarațiile lui Nicușor Dan vin în paralel cu poziția exprimată de premierul Ilie Bolojan, care a avertizat că schimbările de persoane nu rezolvă problemele structurale ale României și că țara nu își permite un guvern minoritar.
Grindeanu vine cu 3 scenarii: ‘Nu se mai poate altfel’
Liderul social-democrat a precizat că discuțiile din partid au ajuns într-un punct avansat și că actuala formulă de guvernare nu mai este susținută în forma actuală de majoritatea membrilor PSD.
„Azi am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii. Primul este cel de a rămâne așa cum suntem acum. Al doilea, care comportă și alte trei sub-scenarii, înseamnă să rămânem în actuala coaliție, dar să existe o reconfigurare. Și al treilea este trecerea în opoziție. Nu există alte variante”, a declarat Grindeanu.
Politică românească
Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”
Tensiuni tot mai vizibile în interiorul coaliției de guvernare. Organizația PSD Neamț anunță că își dorește continuarea guvernării, însă nu în actuala formulă și nu cu actualul prim-ministru. Mesajul a fost transmis după o întâlnire regională a partidului, desfășurată la Bacău.
Poziție fermă după întâlnirea regională
Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat că organizația pe care o conduce a exprimat clar, în cadrul discuțiilor cu liderii centrali ai partidului, nemulțumirile față de modul în care funcționează actuala coaliție.
La întâlnire au participat reprezentanți ai organizațiilor din Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău, alături de conducerea centrală, inclusiv Sorin Grindeanu și Claudiu Manda.
„Putem continua la guvernare, pentru că am câștigat alegerile și avem această responsabilitate, dar nu în actuala formulă și nu cu această conducere, nu cu domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru”, a transmis Harpa.
Critici directe la adresa premierului
Liderul PSD Neamț susține că așteptările inițiale legate de actualul premier nu s-au confirmat, în ciuda experienței administrative pe care acesta o are.
„Am pornit de la ideea că un prim-ministru care a fost și primar, și președinte de consiliu județean înțelege problemele reale ale aleșilor locali. Aceasta era așteptarea noastră, dar iată că ne-am înșelat”, a declarat acesta.
Mesajul reprezintă una dintre cele mai clare poziționări venite din teritoriu împotriva premierului Ilie Bolojan.
PSD vrea să rămână la guvernare, dar cu schimbări
În același timp, PSD Neamț transmite că nu pune sub semnul întrebării participarea la guvernare, ci modul în care aceasta este realizată.
Potrivit lui Harpa, partidul își asumă responsabilitatea rezultatului electoral, însă cere schimbări pentru a putea livra rezultatele promise.
„Rămânem responsabili, rămânem implicați, dar lucrurile trebuie schimbate astfel încât să răspundem cu adevărat așteptărilor oamenilor”, a subliniat acesta.
Infrastructura Moldovei, prioritate invocată în discuții
Un alt punct important discutat în cadrul întâlnirii a fost legat de infrastructura din regiunea Nord-Est. Liderii PSD au subliniat necesitatea accelerării investițiilor în drumuri, considerate esențiale pentru dezvoltarea zonei.
În acest context, a fost menționat și rolul ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, despre care s-a afirmat că poate contribui la impulsionarea proiectelor din regiune.
Politică românească
‘Este mai rău decât Putin’ – Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat luni critici extrem de dure la adresa liderului de la Casa Albă, Donald Trump, pe care îl acuză că a afectat grav imaginea internațională a Statelor Unite și că abordează politica externă într-o manieră pur economică.
„Din păcate Statele Unite au un președinte care desconsideră tot ce înseamnă valoare democratică. Rețineți ce vă spun. Este mai rău decât Putin. Acest om, acest președinte a depreciat prestigiul Statelor Unite cum n-a reușit nimeni să o facă. Este un biet afacerist care vinde terenuri și apartamente și are pe mână mașinăria formidabilă a Armatei Statelor Unite. Și o utilizează crezând că face afaceri”, a declarat Băsescu, luni, la B1TV.
Acuzații privind tendințe expansioniste
Fostul președinte a invocat și declarațiile controversate ale liderului american legate de extinderea influenței SUA.
„La Putin încă n-am auzit că vrea să cucerească o listă întreagă de țări. El le ia una câte una. Trump ne spune de un an de când a venit, ba că vrea Groenlanda, ba că va anexa Canada, acum vrea Cuba”, a continuat fostul președinte.
„A capturat Venezuela, pune țiței în contul lui. Acum în Iran, după ce a ratat obiectivele, adică schimbarea regimului și stoparea credibilă a programului nuclear, Acum i-a dat prin cap altă trăsnaie că-l interesează țițeiul iranian”, a mai spus Băsescu.
Critici privind stilul de comunicare
De asemenea, fostul președinte a criticat stilul inconsecvent de comunicare al președintelui american: „Este un om pe care mai bine nu-l asculți pentru că are trei, patru, cinci intervenții pe zi în care se contrazice de la una la alta, de la o intervenție la alta”.
Privind anunțul legat de ocuparea și distrugerea insulei Kharg, Băsescu spune: „Este o instalație majoră, extrem de importantă, cea mai importantă instalație a Iranului”, însă amintește și riscurile unei astfel de operațiuni: „Poate înainte să ia decizia, președintele Trump îi întreabă pe ruși ce au pățit pe Insula Șerpilor. Au cucerit-o și într-o noapte i-a ras Ucraina. E foarte greu să menții o insulă ocupată când dincolo de insulă urmează hăul teritoriului iranian”.
-
Conservatori Europeniacum 4 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 3 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 5 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 3 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 3 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 3 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniElena Lasconi, atac în termeni duri la Nicușor Dan: „Este produsul sistemului!”
