Claudiu Târziu
MANIFESTUL ACȚIUNII CONSERVATOARE – Claudiu Târziu
România se află astăzi în fața unei răscruci istorice. În fața unei șanse rare de a se ridica din genunchi, de a-și recâștiga forța, demnitatea și controlul asupra destinului național. Această șansă se numește Acțiunea Conservatoare (ACT).
ACT este o șansă pentru România
O șansă pentru profesioniștii care n-au fost lăsați niciodată să își asume responsabilitatea pe care o meritau. O șansă pentru toți cei care vor să pună știința, priceperea și vocația lor în slujba comunităților locale și a întregii națiuni.
ACT este o șansă pentru tinerii acestei țări
Pentru cei care vor să rămână în țară, să-și întemeieze familii, să-și clădească viitorul aici. Pentru cei care cred în România, cred în poporul român, cred în Dumnezeu și caută o cale prin care să poată trăi o viață bună, demnă și liberă în propria lor țară.
ACT este instrumentul prin care neamul românesc se poate afirma din nou
Este încercarea de a transforma un stat slăbit, ignorat pe plan internațional și primejduit din toate părțile într-un stat puternic economic, militar și diplomatic. Un stat capabil să își apere cetățenii, să se dezvolte și să se afirme, nu să se căciulească la marile porți și să aștepte mila și îngăduința celor mai puternici.
ACT este, în același timp, o mișcare conservatoare și revoluționară
Conservatoare prin valorile pe care le păstrează. Revoluționară prin schimbările radicale pe care situația României de astăzi le impune. Statul român trebuie refăcut din temelii. De la administrația locală până la sistemul constituțional, totul trebuie regândit, curățat și reclădit.
Noi propunem o revoluție în sensul ei originar: o întoarcere la normalitate.
Normalitatea înseamnă:
- să-ți educi copiii conform propriei conștiințe;
- să ai un sistem de sănătate în care mergi ca să trăiești, nu ca să mori;
- să ai un sistem educațional în care copiii pot performa cu adevărat;
- să ai granițe sigure și suveranitate;
- să ai libertatea de a-ți exprima credințele și gândurile fără cenzură ideologică;
- să-ți poți manifesta respectul pentru eroi, pentru sfinți, pentru identitatea națională;
- cultivarea patriotismului fără teamă;
- respingerea ideologiilor dăunătoare familiei și educației;
- apărarea normalității împotriva tuturor impunerilor artificiale.
Pentru toate acestea este nevoie de o revoluție legislativă, o revoluție socială și o revoluție a mentalităților. Este nevoie să restaurăm moralitatea vieții publice, scara reală a valorilor, statul ca expresie a voinței poporului. Un stat care nu mai este captiv unei mafii transpartinice și transnaționale.
ACT reprezintă poate ultima noastră șansă de renaștere – spirituală și morală, economică și socială, politică și națională
Astăzi puterea și opoziția sunt două fețe ale aceleiași monede calpe, false, fără valoare. Aceeași rețea care extrage resurse naturale și umane, care pune România în permanent defensivă și în stare de umilință și îi deturnează destinul național, transformând-o într-un deșert economic și spiritual.
Nimeni nu vrea ca România să fie puternică
Toți vor avantajele României, dar nu vor ca România să le folosească în beneficiul ei. De aceea trebuie să ne mobilizăm – forțele sănătoase ale neamului românesc – într-o revoluție conservatoare, într-o acțiune națională care să reinstaureze normalitatea pe pământ românesc.
Nu suntem singuri
În Europa și în lume se ridică mișcări similare, diferite în forme, dar unite în valori. Trebuie să facem front comun, aici și peste hotare, ca să ducem la capăt această misiune a generației noastre.
Rostul nostru este să lăsăm generațiilor viitoare o țară mai bună decât am moștenit.
Aceasta este Acțiunea Conservatoare.
Aceasta este menirea ACT.
Acesta este angajamentul nostru istoric din fiecare prezență publică.
Aceasta este politica națională adevărată – și ceea ce ne diferențiază de toate celelalte formațiuni politice.
Nimeni nu și-a propus ceea ce ne propunem noi:
refacerea statului român din temelii și redarea șansei reale la prosperitate, demnitate, libertate și afirmare a valorilor românești. Nimeni nu mai crede ca noi în puterea poporului român a-și reconstrui țara.
ACT este chemarea noastră.
ACT este hotărârea noastră.
ACT este începutul renașterii României.
Prin ACT, România Puternică vine acum!
Cu Dumnezeu înainte!
Claudiu Târziu
Refondăm Statul Român – Claudiu Târziu
ACT și-a ținut Primul Congres Național: peste 700 de participanți au adoptat cel mai radical plan de reformare a statului român din ultimii 36 de ani
Partidul Acțiunea Conservatoare (ACT) și-a desfășurat astăzi Primul Congres Național, la Sala C.A. Rosetti din Palatul Parlamentului, eveniment care a reunit peste 700 de participanți – delegați din toate filialele din țară și din diaspora, oficialități europene și personalități politice din România și din Europa.
Lucrările au fost deschise cu intonarea Imnului de Stat și o rugăciune de binecuvântare, urmate de formalitățile statutare: constituirea Biroului Congresului, validarea mandatelor delegaților, constatarea cvorumului legal și aprobarea ordinii de zi.
Un nou statut, pentru un partid de anvergură națională
Chiar la debutul lucrărilor, delegații au votat un nou Statut al partidului, adaptat profilului unei organizații politice mature, articulată în toate județele țării și în diaspora românească. Noul document configurează ACT ca alternativă politică reală la partidele reprezentate astăzi în Parlamentul României.
Mesaje din Europa: voci ale dreptei conservatoare europene
Congresul a beneficiat de intervențiile unor personalități de prim rang ale conservatorismului european: António Tânger Corrêa (Vicepreședinte al partidului Chega, Portugalia, și Vicepreședinte al grupului Patrioți pentru Europa din Parlamentul European), Nicola Procaccini (Co-Președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni – ECR – din Parlamentul European, Președinte al fundației New Direction), Gheorghe Piperea (europarlamentar AUR, Vicepreședinte ECR), Valeriu Ghilețchi (Președintele European Christian Political Party – ECPP), Karin Heepen (Vicepreședinte ECPP, co-președinte fondator Bündnis C, Germania), Virginie Joron (europarlamentară, meembră a conducerii Rassemblement National, Franța), Paolo Inselvini (europarlamentar, Fratelli d’Italia).
Nicola Procaccini a transmis un mesaj video în care a vorbit despre rădăcinile comune ale mișcărilor conservatoare europene: „Ideile cu rădăcini adânci cresc întotdeauna repede.” El a subliniat că apărarea propriei națiuni nu este un gest anti-european, ci tocmai calea prin care se construiește o Europă a națiunilor libere.
Karin Heepen, vorbind despre criza demografică a Europei, a atras atenția: „Fără familii sănătoase nu poate exista o societate sănătoasă.” Ea a cerut, în numele Germaniei și al Uniunii Europene, iertare pentru contribuția adusă la exodul de competențe din România, un fenomen care a privat țara de peste trei milioane de cetățeni, mulți dintre ei tineri și înalt calificați.
Paolo Inselvini, cel mai tânăr vorbitor al congresului, a vorbit despre adevăr, curaj și apărarea identității, încheindu-și mesajul cu îndemnul: „Sus inimile!”
Fondatorii și liderii teritoriali, pe scenă
Au luat cuvântul, în numele fondatorilor partidului, Robert Alecu (deputat, Secretar General ACT), Adela-Ioana Târziu-Grăjdeanu (Președinte al Institutului Conservator, Vicepreședinte ACT) și Șerban Dimitrie Sturdza (europarlamentar, Vicepreședinte ACT). Din partea filialelor județene au vorbit Marius Hațegan (președinte interimar, filiala ACT Alba, și vicepreședinte la nivel național), Costin Trandafir (președinte interimar, filiala ACT Prahova, și vicepreședinte la nivel național) și Daniel Turiac (coordonator, filiala ACT Italia).
Promisiunea de acum un an, împlinită: 50 de lideri pe scenă
Momentul de impact al zilei a venit la finalul congresului, când pe scenă au urcat, împreună, cei 50 de lideri locali ai ACT din toată țara. Este împlinirea unei promisiuni făcute acum exact un an, la lansarea partidului, de președintele Claudiu Târziu, care, atunci când ACT era abia înființat, s-a angajat public să găsească 50 de lideri buni pentru România. Astăzi, promisiunea a devenit realitate vizibilă, în fața a sute de delegați.
Discursul președintelui: „Puterea este a poporului”
În discursul prezidențial, de 30 de minute, Claudiu Târziu a făcut diagnosticul statului român actual – un aparat administrativ supraaglomerat, o economie vulnerabilă, o dependență energetică ce reduce libertatea de decizie – și a tras concluzia: „Nu mai e un instrument pentru cetățean și pentru națiune. E un instrument pentru interesele altora.”
Președintele ACT a prezentat cei trei piloni ai proiectului politic al partidului – Libertate, Ordine și Prosperitate – și a sintetizat misiunea ACT: „Construim un stat român puternic, care produce prosperitate și își apără cetățenii oriunde s-ar afla.” El a încheiat discursul cu un anunț editorial: lansarea publică a cărții sale, Statul care servește națiunea – Calea României spre un stat dezvoltator suplu, care devine document prrogrramati al ACT și pe care a sintetizat-o într-o propoziție: „Puterea este redată poporului!”

Conducerea partidului, aleasă de delegați
Congresul a ales noile organe statutare de conducere ale ACT. Biroul Politic Național va fi condus de Claudiu Târziu – președinte, alături de Robert Alecu – secretar general, și de vicepreședinții Adela-Ioana Târziu-Grăjdeanu, Marius Hațegan, Șerban Dimitrie Sturdza și Costin Trandafir. Delegații au votat, de asemenea, Consiliul Național al Reprezentanților, Comisia de Cenzori, Comisia de Arbitraj și Trezorierul partidului.
ACT, primit oficial în familia creștin-democrată europeană
Congresul a marcat și aderarea ACT la European Christian Political Party (ECPP), singurul partid european asumat ca formațiune creștină cu reprezentare în Parlamentul European. La eveniment au participat chiar președintele și vicepreședinteeke ECPP – Valeriu Ghilețchi și Karin Heepen –, confirmând, prin prezența lor, integrarea Acțiunii Conservatoare în rețeaua politică de orienare creștin-conservatoare a Europei.

„Refondarea Statului Român”: cel mai radical proiect politic din ultimii 36 de ani
Punctul culminant al Congresului a fost votarea, în unanimitate, a Rezoluției „Refondarea Statului Român”, documentul programatic prin care ACT se angajează public la cel mai radical plan de reformare a statului propus în România în ultimii 36 de ani.
Rezoluția propune trei direcții de acțiune: cetățenii să decidă, prin referendum, în temele majore ale țării – taxe, apărare, pensii etc – și să aleagă prin vot șefii instituțiilor din justiție și membrii Curții Constituționale; un sistem politic cu răspundere asumată, cu un președinte cu putere executivă reală și un sistem electoral cu primă majoritară; și un stat care produce rezultate concrete pentru cetățean – resursele naturale ale țării să aducă mai mulți bani la buget, funcționarii publici să fie angajați și plătiți pe merit, birocrația să fie redusă, iar evaziunea fiscală combătută, în condițiile în care statul român pierde anual 8-10 miliarde de euro doar din TVA neîncasat.
Documentul se încheie cu un angajament ferm: „Drumul va fi greu, iar cei care profită de sistemul actual se vor opune. Dar vom izbândi.”
Despre Acțiunea Conservatoare
Acțiunea Conservatoare (ACT) este un partid politic românesc înființat acum un an, cu structuri organizate în toate județele țării și în diaspora.
ACT este membru al European Christian Political Party (ECPP) și are doi reprezentanți în Parlamentul European, afiliați grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR): Claudiu Târziu și Șerban Dimitrie Sturdza.

Claudiu Târziu
Dezbaterea anului: despre Legea Vexler, la Universitate
Dacă aperi libertatea ești extremist. Dacă aperi cultura, credința și identitatea națională, ești extremist. Aici am ajuns.
Duminică, la Universitate, dezbat cu Lucian Mîndruță despre libertatea de exprimare și combaterea extremismului. Mai concret: despre Legea Vexler. Pentru că Legea Vexler limitează libertatea de exprimare în numele combaterii extremismului. În plus, cenzureaază valorile românești.
Bustul lui Goga a dispărut din Parcul Copou de la Iași. Se cere redenumirea străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca. Unii „intelectuali publici” vor scoaterea din circuitul public a lui Mircea Eliade. Urmează Gheorghe Brătianu, Nicola Iorga, Regele Mihai și multe alte figuri proeminente ale culturii și istoriei naționale.
Cine decide ce e extremism? Statul. Cine decide ce voce se aude? Tot statul. Cine tace? Noi, nu!
O lege similară nu a fost acceptată în Ucraina. Nu poate fi deci acceptată nici într-o țară a UE. Nu poate fi admisă, de fapt, într-o democrație autentică.
Am protestat împotriva Legii Vexler. Am strâns peste 60.000 de semnături împotriva acestei legi. Am vorbit în Parlamentul național și în Parlamentul European împotrivă. Am depus un proiect de lege pentru abrogarea Legii Vexler. Și acum dezbat pe stradă, în fața oricui e dispus să asculte argumente, fără aranjamente de culise și fără reținere, cu un adversar de idei ireductibil.
Duminică, 14 iunie, ora 18:00. Zona la Statui, la Universitate. Exact acolo unde am organizat pe 15 ianuarie o manifestație contra Legii Vexler la care au participat 15.000 de români.
Și tot acolo unde, acum 36 de ani mureau zeci de tineri pentru libertate, bătuți de mineri, care fuseseră mințiți că apără statul de extremiști.
Vino să asculți, să întrebi și să judeci singur!
Claudiu Târziu
Jefuirea României – Claudiu Târziu
Zeci de miliarde de euro ajung în buzunare private în loc să alimenteze conturile statului român. Printr-un mecanism pe cît de simplu, pe atît de eficient. Cu aparențe legale, desigur, și care disipează orice responsabilitate.
Unul dintre instrumente este EximBank, bancă de stat, care dă credite nepeformante de miliarde de euro. Altul este ANAF, care nu colecteză taxele și impozitele datorate statului de marile companii care se îmbogățesc pe teritoriul României.
Beneficiarii sînt politicieni la guvernare, șefi de instituții de stat numiți politic și oameni de afaceri cu relații în zona politică.
Păgubiții sîntem noi toți. Ce jefuiesc ei acoperim noi. Prin taxe și impozite mărite, prin pensii tăiate, prin spitale, școli și drumuri care nu se mai construiesc, pentru că nu mai sînt bani.
Un caz uriaș la EximBank
Banca de Export-Import a României a fost creată cu un scop legitim – să sprijine capitaliștii români pe piețele externe, să finanțeze proiecte strategice, să fie instrumentul prin care statul stimulează economia națională. Susținerea capitalului românesc e un obiectiv bun. Condiția e una singură, să o facă pe criterii de performanță, nu pe pile.
EximBank nu a respectat condiția. A devenit pușculița privată a unor oameni bine conectați politic.
Gabriel Comănescu, om de afaceri din Constanța, controlează Grupul de Servicii Petroliere (GSP). În perioada 2019–2023, GSP a primit de la EximBank sute de milioane de lei. Creditele au fost acordate cu derogări de la regulile Băncii Naționale. Adică firma nu se califica. Regulile au fost ocolite. Banii au curs oricum.
Încă din 2021, situația era clară: datorii la stat de peste 564 de milioane de lei, incapacitate dovedită de rambursare. Finanțările au continuat. La începutul lui 2024, toate creditele erau neperformante. Pe 31 decembrie 2025, în ultima zi a anului, GSP a cerut insolvența.
Nota de plată pentru români: aproape 500 de milioane de euro. Bani pierduți pentru totdeauna.
Un raport al Corpului de Control al Ministerului Finanțelor, de peste 400 de pagini, documentează totul. Nu l-a semnat însă nici un ministru. Marcel Boloș, Tanczos Barna, Alexandru Nazare au refuzat pe rînd. Fiecare a găsit un motiv să nu-și pună numele pe el. Raportul există. Răspunderea nu.
Cine e vinovat? Toți și nimeni. Ăsta e trucul sistemului.
Guvernele Ciucă și Ciolacu au aprobat finanțările prin Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări. Oameni cu nume și prenume au aprobat prin vot.
Conducerea EximBank susține că nu ea a decis, că a avertizat, că nu e treaba ei. Același management care, în septembrie 2025 mergea în instanță să apere debitorul, să ceară suspendarea insolvenței GSP, declara două luni mai tîrziu că acele credite nu îi aparțin.
De ce n-a refuzat nimeni să semneze? De ce n-a ieșit nimeni să facă scandal? Răspunsul e simplu: pentru că la conducerea EximBank, ca la orice bancă de stat, ca la orice companie sau instituție de stat din România, stau oameni numiți politic. Omul partidului nu poate refuza ordinul partidului. Dacă îl refuză, nu mai e director. Sistemul e construit astfel încît complicitatea să fie obligatorie.
Ce fel de operațiune a fost?
Dar să nu ne grăbim să acceptăm varianta falimentului ca pe ceva normal. GSP nu e o firmă fragilă dintr-un domeniu în criză. Industria petrolieră are contracte, are bani, are cerere. Compania lui Comănescu a fost cîndva profitabilă. Atunci cum ajunge la insolvență cu o datorie de 500 de milioane de euro față de statul care a finanțat-o?
Sînt două variante pe care nimeni nu le spune cu voce tare. Prima: o operațiune de îndatorare deliberată. Se iau banii, se îndatorează firma față de stat, se intră în insolvență și creditorii publici rămîn cu nota. A doua: o operațiune de scoatere de pe piață a unui jucător incomod pentru alte interese. Poate ambele. Nu știm sigur. Dar întrebarea trebuie pusă. Și procurorii trebuie să o pună.
Aici sunt banii dumneavoastră
În ultimii zece ani, ANAF nu a colectat datorii fiscale cunoscute, declarate oficial, de peste 80 de miliarde de euro. Bani pe care fiscul îi știe, îi are în evidențe, dar nu îi ia. Primii 100 de mari restanțieri datorează 25 de miliarde – dublu față de ce ar aduce majorarea TVA pe care o simțim la raft și la factură. România e campioana Europei la TVA necolectat: pierdem în continuare aproape 7 miliarde de euro pe an, mai mult decât orice altă țară din Uniunea Europeană.
De ce nu se colectează? Aceeași explicație. La conducerea ANAF stau oameni numiți politic. Marii restanțieri au relații. ANAF pune popriri pe contul microîntreprinzătorului pentru cîteva sute de lei și lasă neatinse miliardele celor conectați.
GSP și cei 500 de milioane ai lui Comănescu sunt un exemplu. Sunt și altele.
Liberty Galați, combinatul siderurgic al miliardarului britanic Sanjeev Gupta. Același mecanism: credite de stat, derogări, colaps, pierderi publice uriașe.
Blue Air, compania aeriană de stat de facto, care a lăsat pe aeroport sute de mii de pasageri. Același mecanism.
Unifarm, compania care în pandemie cumpăra mănuși și măști la prețuri de cinci ori mai mari decât piața. Același mecanism.
Nu e un accident repetat de patru ori. E un sistem care funcționează exact cum a fost construit: profitul merge sus, la cei conectați. Riscul rămâne jos, la omul de rînd.
Avertisment
Noi, Acțiunea Conservatoare, spunem fără ocolișuri: atîta vreme cît la conducerea instituțiilor și companiilor de stat stau oameni numiți politic, atîta vreme cît responsabilitatea personală a managerilor publici e inexistentă, atîta vreme cît rapoartele de control pot sta nesemnate ani de zile, jaful va continua. Cu alte nume. Cu alte sute de milioane. Cu aceeași factură plătită de cetățenii onești.
-
Conservatori Europeniacum 8 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 7 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 8 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 6 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 7 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 6 luniVIDEO Avocata PNL ridicată după flagrantul DNA dusă cu escortă la spital în febra audierilor – Acesteia i s-a făcut rău în fața procurorilor – Avocatul a explicat că femeia e cunoscută cu probleme medicale
-
Politică româneascăacum 8 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 6 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
