Politică românească
Ioana Dogioiu, studii la privat, cu licență la stat – Detaliul lipsă din CV-ul purtătoarei de cuvânt a Guvernului
În contextul dezbaterii publice referitoare la CV-ul ministrului Apărării, apar neclarități și în privința altor reprezentanți ai Guvernului Bolojan. Dacă premierul a omis din CV-ul publicat pe site-ul Guvernului atât faptul că a fost profesor la școală ajutătoare, cât și activitățile de comerciant, purtătoarea de cuvânt Ioana Dogioiu a omis faptul că a urmat cursurile Facultății de Drept la Universitatea Ecologică.
În CV-ul public al Ioanei Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului Bolojan, apare că a obținut licența în 1996 la Universitatea București. În schimb, nu este menționată instituția la care a urmat cursurile (facultatea), situație care a stârnit întrebări în spațiul public, mai ales în contextul în care, în anii ’90, unele instituții private de învățământ superior funcționau în regim de autorizare/organizare în tranziție, iar examenele de licență se susțineau la universități acreditate.
O astfel de situație este discutată și în cazul Universității Ecologice din București (UEB), instituție care, potrivit documentelor oficiale, a fost acreditată instituțional prin Legea nr. 282/2003 (publicată în Monitorul Oficial nr. 460/28 iunie 2003).
Când a primit Universitatea Ecologică dreptul (de facto) de a organiza licența la Drept
În arhitectura legală a învățământului superior, dreptul de a organiza finalizarea studiilor (inclusiv examenul de licență) este legat de acreditarea instituțională și acreditarea programului de studii.
În cazul UEB, acreditarea instituțională este legată de Legea nr. 282/2003. În HG nr. 940/2004 (publicată în Monitorul Oficial nr. 617/7 iulie 2004), la UEB apare Facultatea de Drept – specializarea „Drept”, cu statut „A” (acreditată).
Cu alte cuvinte, dacă un absolvent a susținut licența în 1996 la Universitatea București, explicația tipică invocată în astfel de cazuri este că instituția unde au fost urmate cursurile nu avea încă, la acel moment, cadrul complet de acreditare care să permită organizarea licenței și emiterea diplomei (fiind de aceea necesar un centru universitar acreditat pentru examen și diplomă).
De ce contează formularea dintr-un CV public
În practică, există o diferență de percepție între: „Am obținut licența la Universitatea București” (afirmație corectă pentru că UB a emis diploma), și „Am urmat cursurile la X, licența am susținut-o la UB” (formulă completă, folosită frecvent când parcursul a fost împărțit între instituția de studii și instituția emitentă a diplomei).
În biografiile de presă despre Ioana Dogioiu este prezentă întotdeauna doar informația că are licență în Drept la Universitatea București.
Cine a mai fost asociat public cu Universitatea Ecologică
Mai multe persoane publice au avut, în diverse biografii/CV-uri publice sau relatări de presă, mențiuni despre studii la Universitatea Ecologică, de regulă în aceeași logică: studii urmate la o instituție, licență susținută/obținută într-un alt centru.
Câteva exemple notorii:
-
Raluca Prună (fost ministru al Justiției) – CV-urile publică arată că are studii juridice la Universitatea Ecologică, iar licența fiind obținută la un alt centru universitar.
-
Lucian Netejoru (fost inspector-șef al Inspecției Judiciare) – absolvent de Drept la Universitatea Ecologică, cu licență la o universitate de stat, cu formare ulterioară tot în cadrul acestei universități.
-
Cătălin Ranco Pițu (fost șef la Secția Parchetelor Militare) – pe site-ul Ministerului Public apare că este absolvent al Facultății de Drept – Universitatea Ecologică București.
-
Carmen Daniela Dan (fost ministru de Interne) – în CV-uri publice este menționată Facultatea de Drept – Universitatea Ecologică București, iar examenul de licență la o altă instituție.
-
Marcel Ciolacu – în CV-ul de la Camera Deputaților apare Universitatea Ecologică din București, 1991–1995, Licență, Facultatea de Drept.
Potrivit documentelor publice ale universității, UEB a fost fondată la 4 aprilie 1990 din inițiativă privată. Este acreditată instituțional (mențiune corelată cu Legea nr. 282/2003), iar programul Drept apare ca acreditat în HG 940/2004.
Reacția Ioanei Dogioiu
Contactată de stiripesurse.ro, Ioana Dogioiu a precizat că nu vede relevanța faptului că în CV-ul publicat pe site-ul Guvernului nu apare Universitatea Ecologică. Aceasta ne-a pus la dispoziție diploma de licență, insistând că nu a comis niciun fals. Desigur, nu despre un fals este vorba, ci despre omisiunea unui detaliu care apare chiar pe diploma de licență: „Titularul a absolvit Universitatea Ecologică București, Facultatea de Drept”. Redăm mai jos dialogul cu purtătoarea de cuvânt a Guvernului:
Florin Pușcaș: – Bună dimineața! O întrebare referitoare la CV-ul dumneavoastră. Care este motivul pentru care ați menționat doar Universitatea București, unde ați susținut examenul de licență, nu și faptul că ați urmat cursurile facultății de drept de la Universitatea Ecologica? Mulțumesc!
Ioana Dogioiu: – Am menționat locul unde mi-am susținut licența, dacă doriți vă pun la dispoziție diploma. Pe ea scrie Universitatea București, pentru că ea a eliberat diploma
Florin Pușcaș: – Da, am înțeles, Ecologica nu avea dreptul de a organiza examenul la vremea respectivă. Întrebam pentru că alte persoane aflate în aceeași situație (ex: Raluca Prună, Lucian Netejoru) aveau menționat în CV-urile publice explicit unde au urmat cursurile și unde au susținut examenul de licență.
Ioana Dogioiu: – Nu am precizat nici liceul terminat, am precizat ultimul nivel de studii. Nu înțeleg sensul întrebării. Și, spre deosebire de cei menționați de dvs., eu nu am activat niciodată în vreo profesie juridică.
Florin Pușcaș: – Sensul întrebării e că pare că vă e jenă să spuneți că ați urmat Universitatea Ecologică. Când puneți doar Universitatea București pare că acolo ați urmat. Asta ca să înțelegeți sensul întrebării. Universitatea Ecologică este incomparabilă academic cu Universitatea București.
Ioana Dogioiu: – Nu, scrie că acolo am obținut licența, ceea ce e corect, certificat de diplomă. Media mea de licență la Universitatea București a fost 9,27.
Politică românească
VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care ‘nu poate exista’ în România
Tensiunile din coaliția de guvernare intră într-o nouă etapă, după declarațiile tranșante făcute de președintele României, Nicușor Dan, care a intervenit public pe tema conflictului politic dintre partide și a stabilității Executivului. Mesajul transmis este unul clar: România nu își permite experimente politice în acest moment.
„Îmi doresc un guvern cu cele patru partide”
Întrebat despre ruptura tot mai vizibilă dintre PSD și USR și despre scenariile vehiculate privind o eventuală reconfigurare a guvernării, Nicușor Dan a respins ideea unor combinații politice alternative.
„Eu îmi doresc un guvern cu cele patru partide și cu minoritățile naționale, iar angajamentul partidelor este în acest sens”, a declarat șeful statului.
Declarația vine în contextul în care PSD a transmis public că nu mai dorește să continue într-o formulă de guvernare alături de USR, alimentând speculațiile privind o posibilă rupere a coaliției.
Nicușor Dan și scenariul unui guvern minoritar
”Partidele se atacă public de multă vreme, deci ne-au dat posibilitatea să ne obişnuim cu situaţia asta. Pe de altă parte, când e vorba să ia nişte măsuri, cum este chestiunea cu acciza la combustibil, vedem că ele cooperează, combinaţie de administrativ cu joc politic, pe partea administrativă, funcţionează”, a declarat, luni seară, preşedintele Nicuşor Dan.
El a comentat şi scenariul unui guvern minoritar: ”Nu cred că e o soluţie fericită pentru momentele pe care le trăim (…) Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze şi fiecare are nişte condiţii pentru ca asta se întâmple, ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”, a adăugat preşedintele.
Întrebat dacă îl mai doreşte premiee pe Ilie Bolojan, Nicuşor Dan a afirmat că atribuţiile trebuie împărţite în această situaţie: ”Preşedintele numeşte, Parlamentul susţine Guvernul pe toată perioada desfăşurării exerciţiului”.
Şeful statului a precizat că a vorbit cu fiecare din liderii coaliţiei în ultimele câteva zile, aşa cum o face frecvent.
Scenariul exclus: fără PSD, guvernul devine fragil
Președintele a mers mai departe și a punctat direct limita politică a momentului: fără PSD, guvernarea ar deveni extrem de vulnerabilă.
„Dacă vrem să facem speculații, fără PSD nu poate să fie decât un guvern minoritar și atunci e dificil”, a spus Nicușor Dan.
Mesajul este unul cu greutate, în condițiile în care discuțiile despre o eventuală repoziționare a forțelor politice au devenit tot mai intense în ultimele zile.
Tensiuni, dar fără decizii rapide
În ceea ce privește numirile din zona serviciilor de informații, un alt subiect sensibil aflat pe agenda publică, președintele a evitat să ofere un calendar concret, sugerând că momentul nu este unul favorabil pentru decizii.
„E ceva ce ține de președinte și Parlament și, în momentul acesta, constatăm cu toții că există o inflamare. În momentul potrivit o să avem această discuție, finalizată cu numiri”, a explicat acesta.
Pensiile rămân înghețate, speranța mutată la rectificare
Pe fondul presiunilor sociale, șeful statului a fost întrebat și despre situația pensionarilor, ale căror venituri au rămas înghețate.
Răspunsul a fost rezervat, dar a lăsat deschisă o posibilă intervenție ulterioară:
„Pentru moment lucrăm cu bugetul așa cum a fost votat și promulgat. În condițiile în care posibilitățile economice o vor permite, și pentru pensionari, și pentru alte categorii, se pot face ajustări la rectificare.”
Context tensionat: Bolojan avertizează asupra riscurilor
Declarațiile lui Nicușor Dan vin în paralel cu poziția exprimată de premierul Ilie Bolojan, care a avertizat că schimbările de persoane nu rezolvă problemele structurale ale României și că țara nu își permite un guvern minoritar.
Grindeanu vine cu 3 scenarii: ‘Nu se mai poate altfel’
Liderul social-democrat a precizat că discuțiile din partid au ajuns într-un punct avansat și că actuala formulă de guvernare nu mai este susținută în forma actuală de majoritatea membrilor PSD.
„Azi am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii. Primul este cel de a rămâne așa cum suntem acum. Al doilea, care comportă și alte trei sub-scenarii, înseamnă să rămânem în actuala coaliție, dar să existe o reconfigurare. Și al treilea este trecerea în opoziție. Nu există alte variante”, a declarat Grindeanu.
Politică românească
Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”
Tensiuni tot mai vizibile în interiorul coaliției de guvernare. Organizația PSD Neamț anunță că își dorește continuarea guvernării, însă nu în actuala formulă și nu cu actualul prim-ministru. Mesajul a fost transmis după o întâlnire regională a partidului, desfășurată la Bacău.
Poziție fermă după întâlnirea regională
Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat că organizația pe care o conduce a exprimat clar, în cadrul discuțiilor cu liderii centrali ai partidului, nemulțumirile față de modul în care funcționează actuala coaliție.
La întâlnire au participat reprezentanți ai organizațiilor din Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău, alături de conducerea centrală, inclusiv Sorin Grindeanu și Claudiu Manda.
„Putem continua la guvernare, pentru că am câștigat alegerile și avem această responsabilitate, dar nu în actuala formulă și nu cu această conducere, nu cu domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru”, a transmis Harpa.
Critici directe la adresa premierului
Liderul PSD Neamț susține că așteptările inițiale legate de actualul premier nu s-au confirmat, în ciuda experienței administrative pe care acesta o are.
„Am pornit de la ideea că un prim-ministru care a fost și primar, și președinte de consiliu județean înțelege problemele reale ale aleșilor locali. Aceasta era așteptarea noastră, dar iată că ne-am înșelat”, a declarat acesta.
Mesajul reprezintă una dintre cele mai clare poziționări venite din teritoriu împotriva premierului Ilie Bolojan.
PSD vrea să rămână la guvernare, dar cu schimbări
În același timp, PSD Neamț transmite că nu pune sub semnul întrebării participarea la guvernare, ci modul în care aceasta este realizată.
Potrivit lui Harpa, partidul își asumă responsabilitatea rezultatului electoral, însă cere schimbări pentru a putea livra rezultatele promise.
„Rămânem responsabili, rămânem implicați, dar lucrurile trebuie schimbate astfel încât să răspundem cu adevărat așteptărilor oamenilor”, a subliniat acesta.
Infrastructura Moldovei, prioritate invocată în discuții
Un alt punct important discutat în cadrul întâlnirii a fost legat de infrastructura din regiunea Nord-Est. Liderii PSD au subliniat necesitatea accelerării investițiilor în drumuri, considerate esențiale pentru dezvoltarea zonei.
În acest context, a fost menționat și rolul ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, despre care s-a afirmat că poate contribui la impulsionarea proiectelor din regiune.
Politică românească
‘Este mai rău decât Putin’ – Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat luni critici extrem de dure la adresa liderului de la Casa Albă, Donald Trump, pe care îl acuză că a afectat grav imaginea internațională a Statelor Unite și că abordează politica externă într-o manieră pur economică.
„Din păcate Statele Unite au un președinte care desconsideră tot ce înseamnă valoare democratică. Rețineți ce vă spun. Este mai rău decât Putin. Acest om, acest președinte a depreciat prestigiul Statelor Unite cum n-a reușit nimeni să o facă. Este un biet afacerist care vinde terenuri și apartamente și are pe mână mașinăria formidabilă a Armatei Statelor Unite. Și o utilizează crezând că face afaceri”, a declarat Băsescu, luni, la B1TV.
Acuzații privind tendințe expansioniste
Fostul președinte a invocat și declarațiile controversate ale liderului american legate de extinderea influenței SUA.
„La Putin încă n-am auzit că vrea să cucerească o listă întreagă de țări. El le ia una câte una. Trump ne spune de un an de când a venit, ba că vrea Groenlanda, ba că va anexa Canada, acum vrea Cuba”, a continuat fostul președinte.
„A capturat Venezuela, pune țiței în contul lui. Acum în Iran, după ce a ratat obiectivele, adică schimbarea regimului și stoparea credibilă a programului nuclear, Acum i-a dat prin cap altă trăsnaie că-l interesează țițeiul iranian”, a mai spus Băsescu.
Critici privind stilul de comunicare
De asemenea, fostul președinte a criticat stilul inconsecvent de comunicare al președintelui american: „Este un om pe care mai bine nu-l asculți pentru că are trei, patru, cinci intervenții pe zi în care se contrazice de la una la alta, de la o intervenție la alta”.
Privind anunțul legat de ocuparea și distrugerea insulei Kharg, Băsescu spune: „Este o instalație majoră, extrem de importantă, cea mai importantă instalație a Iranului”, însă amintește și riscurile unei astfel de operațiuni: „Poate înainte să ia decizia, președintele Trump îi întreabă pe ruși ce au pățit pe Insula Șerpilor. Au cucerit-o și într-o noapte i-a ras Ucraina. E foarte greu să menții o insulă ocupată când dincolo de insulă urmează hăul teritoriului iranian”.
-
Conservatori Europeniacum 4 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 3 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 5 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 3 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 3 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 3 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniElena Lasconi, atac în termeni duri la Nicușor Dan: „Este produsul sistemului!”
