Politică românească
Avocatul Toni Neacșu, reacție la dezvăluirile stiripesurse.ro: „Incompatibilitate crasă la CCR”
Avocatul Adrian Toni Neacșu a publicat pe Facebook o reacție dură la articolul despre posibila incompatibilitate a unui judecător CCR, publicat de stiripesurse.ro. Neacșu susține tranșant că există o incompatibilitate evidentă între funcția de judecător al Curții Constituționale și calitatea de reprezentant al României în Comisia de la Veneția.
„Bineînțeles că e incompatibilitate crasă între calitatea de judecător CCR și aceea de reprezentant al României în Comisia de la Veneția, organ consultativ al Consiliului Europei”, scrie Neacșu. Avocatul merge mai departe și afirmă că incompatibilitatea ar exista „și dacă ar fi fost doar președintele onorific al Asociației de Părinți de la nu știu ce școală”, subliniind caracterul extrem de strict al regimului constituțional aplicabil judecătorilor CCR.
În opinia sa, invocarea practicilor anterioare nu poate justifica situația actuală. „Faptul că și alții au fost în aceeași situație, începând cu profesorul Tudorel Toader care a fost numit din partea României atât ca judecător CCR cât și ca ministru al Justiției, nu schimbă datele problemei, ci doar demonstrează cât dispreț pentru principii și reguli avem”, afirmă Neacșu.
Constituția, fără nuanțe
Avocatul își fundamentează poziția pe textul explicit al Constituției. El citează articolul care prevede că „funcția de judecător al Curții Constituționale este incompatibilă cu oricare altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul juridic superior”, normă reluată identic și în legea de organizare a CCR.
„Comisia de la Veneția nu e ONG și cu siguranță nu e învățământ juridic superior”, punctează Neacșu, respingând ideea că statutul de expert independent ar putea scoate această calitate din sfera incompatibilităților. În argumentația sa, Comisia de la Veneția este descrisă ca „un organism de cooperare interguvernamentală înființat în cadrul Consiliului Europei, compus din reprezentanții statelor membre, desemnați administrativ de acele state”.
Avocatul insistă că, deși membrii Comisiei joacă rolul de experți independenți după desemnare, „ajung acolo pentru că îi plac Guvernele, nu (numai) pentru meritele personale”. În acest context, el subliniază că Laura-Iuliana Scântei a fost desemnată în Comisia de la Veneția de Guvernul României, printr-o procedură administrativă clară.
Rolul Guvernului și beneficiile funcției
Neacșu detaliază mecanismul instituțional al desemnării. „Potrivit procedurii, Ministerul Justiției formulează propunerea privind numirea reprezentantului României în Comisie, Ministerul Afacerilor Externe dă un aviz, iar primul ministru aprobă”, arată avocatul, subliniind rolul central al Executivului în această decizie.
El mai precizează că, potrivit statutului Comisiei, cheltuielile de deplasare și eventualele diurne sunt suportate de Guvernul României, cel care a făcut desemnarea. În plus, judecătorul desemnat beneficiază „de toate privilegiile și imunitățile acordate oficialilor Consiliului Europei, conform Acordului General privind Privilegiile și Imunitățile Consiliului Europei”.
„Nu este indemnizată direct pentru acea activitate, dar aceasta nu înseamnă că nu ocupă, în paralel cu funcția de judecător, o altă funcție publică sau privată, fie ea și de ‘expert independent’”, scrie Neacșu, respingând ideea că lipsa unei remunerații ar elimina problema incompatibilității.
„Interdicția este expresă și fără rest”
Avocatul subliniază că în Comisia de la Veneția ar trebui desemnați experți independenți în drept constituțional, dar consideră regretabil faptul că România recurge la judecători CCR în funcție. „Faptul că unele țări desemnează judecători constituționali în funcție nu înseamnă că Legea 47/1992 și Constituția României nu interzic expres și fără resturi ocuparea oricărei alte funcții publice sau private, remunerate sau nu”, afirmă el.
Pentru a-și întări poziția, Neacșu invocă jurisprudența Curții Constituționale, citând din Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018. Potrivit acestui text, normele privind incompatibilitățile sunt „foarte stricte”, rațiunea lor fiind evitarea oricărei confuzii între funcția de judecător sau procuror și alte funcții publice sau private, indiferent de natura lor.
„Nu este permisă nici desfășurarea unor activități în afara țării care să pună în discuție incompatibilitățile constituționale expres consacrate și rolul constituțional al judecătorului”, se arată în decizia citată de Neacșu. Concluzia extrasă de avocat este fermă: „Funcția de judecător este incompatibilă cu orice alte calități oficiale în virtutea cărora judecătorul prestează activități în afara granițelor țării, cu excepția celor didactice”.
Politică românească
Gheorghe Piperea atrage atenția asupra finanțărilor politice europene
Europarlamentarul ECR/ AUR Gheorghe Piperea pune lupa pe finanțările politice acordate unor fundații din statele europene. El susține că aceste fundații sunt finanțate pe căi obscure și mai obscure sunt cheltuielile acestor bani în țările europene.
Gheorghe Piperea atrage atenția asupra finanțărilor politice europene
El arată că sumele sunt amețitoare și se duc în zone de militantism politic și nu pentru ceea ce s-a dorit inițial. Așa s-ar explica jocurile politice ciudate din ultimii 36 de ani din România și nu numai acolo unde acest tip de fundații acționează neîngrădite.
Iată analiza prof. Gheorghe Piperea:
Sume amețitoare primite de aceste fundații
”Fundațiile politice care primesc bani publici de la statele membre și de la Uniunea Europeană reprezintă o realitate mai puțin (re)cunoscută în România, dar vizibilă peste tot în statele membre cu vechime în UE, cum ar fi Germania, Franța, Italia, Olanda, Belgia și chiar Spania.
În Germania, cele trei mari fundații politice (Friedrich Nauman, Konrad Adenauer, Schumann) primesc un miliard de euro anual de la stat, dar și câteva zeci de milioane de euro anual de la UE.
Aceste fundații activează și în România, influențând pe față sau în mod insiduos aspectul și funcționarea sistemului politic și birocratic. Existența ubicuă și persistența în timp a acestor fundații politice explică foarte bine domnia de peste 36 de ani a prostocraților, cleptocraților și vice-regilor de colonie asupra României.
Din nefericire, în România, aceste fundații politice (nerecunoscute ca atare de legea internă) influențează sub multiple aspecte sistemul judiciar – participarea în CSM, implicarea în selecția magistraților, PR – ul targetat pe persoanele din sistem care au convingerile ideologice „corecte politic” sau interesele financiare sudate la aceste fundații politice, manipularea opiniei publice pentru politicienii main-stream și transformarea sistemului judiciar în armă politică.
Este un lucru extrem de periculos, tolerat sau chiar lăudat până anul acesta în România, dar evidențiat ca extrem de nociv în raportul CSM din iunie 2026 privind starea justiției, raport care azi este pe masa Comisiei Europene, pentru analiză. Există riscul revenirii la MCV sau, poate chiar mai rău, la situația de dinainte de aderarea la UE, când sistemul judiciar românesc nu era de încredere pentru UE, iar asta doar pentru că fundațiile politice au folosit sistemul judiciar ca pe o figurină de plastilină, în scopurile lor ideologice sau în interesul lor comercial.
Parlamentul European a adoptat, în plenara din iunie 2026 de la Strasbourg, raportul referitor la statutul și finanțarea partidelor europene și a fundațiilor politice europene.
Dezbaterea care a precedat votul a scos la iveală diferențe importante de viziune privind modul în care Uniunea Europeană finanțează activitatea politică și rolul pe care instituțiile europene ar trebui să îl joace în viața democratică a statelor membre.
Suspiciuni că banii sunt folosiți pentru agende ascunse
Legitimitatea democratică a Uniunii Europene își are rădăcinile în statele membre și în voința cetățenilor. Democrația europeană este o democrație reprezentativă. Suveranitatea națională aparține popoarelor europene și se exercită prin reprezentanți aleși în urmarea unor alegeri corecte și legitime. Fondurile publice europene nu ar trebui utilizate pentru trecerea acestei suveranități de la reprezentanții aleși ai poporului la fundații politice sau la elite împinse pe agenda publică de fundațiile politice ori de serviciile secrete, dar ne-alese și ne-mandatate de popor. Altfel, încrederea în democrație ar fi nimicită.
Respectarea identităților naționale și a tradițiilor constituționale ale statelor membre nu contrazice proiectul european, ci reprezintă una dintre condițiile sale de legitimitate democratică. De altfel, independența națională este una dintre valorile fundamentale ale UE, enunțate în preambulul și în art. 1-2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), alături de familie, libertate, credință, toleranță, pace, demnitate umană și prosperitate a cetățeanului.
Amendamentele (rămase minoritare) la raportul Parlamentului European, mai sus enunțat, amendamente susținute prin vot și de mine, au pretins că fondurile publice europene sau cele alocate de statele membre fundațiilor politice trebuie să respecte pluralismul politic, iar nu să favorizeze ideologii. Am susținut, de asemenea, că UE trebuie să acționeze pentru stoparea discriminării ideologice și că banii publici nu mai trebuie să fie folosiți împotriva vocilor conservatoare.
În conformitate cu articolul 10 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), asigurarea unei finanțări adecvate pentru fundațiile politice europene poate contribui la formarea conștiinței politice europene, la exprimarea voinței cetățenilor și la promovarea pluralismului politic în UE, dar nu se poate admite ca aceste entități să canalizeze banii și energiile populare înspre curentele politice agreate de sistem, în timp ce promovează și practică așa-numitul „cordon sanitar”, care ține partidele, mișcările politice și ideile dizidente la distanță „aseptică” de decizie, pentru a nu „contamina” captivii sistemului cu emoții negative, anti-sistem, contribuind la cenzură, la transformarea opiniei în delict și la segregarea socială pe criterii politice ți ideologice.
Finanțarea europeană trebuie să fie neutră politic și ideologic și să se bazeze pe criterii transparente, obiective și prevăzute expres de legislația Uniunii Europene.
Suspendarea sau retragerea finanțării se justifică în cazul unor încălcări clar definite de lege, dar în niciun caz în baza unor interpretări politice sau discreționare ale normelor europene.
Fondurile publice europene nu ar trebuie utilizate pentru promovarea unei singure perspective ideologice asupra viitorului Europei, ci pentru stimularea dezbaterii democratice și a pluralismului politic.
Standardele de finanțare ar trebui să fie transparente
Aplicarea acelorași reguli pentru ONG-uri și fundațiile politice de diverse orientări și eliminarea dublului standard sunt demersuri de bun simț, auto-definitorii. Standardele de transparență, audit și raportare aplicabile diferit în funcție de faptul că fundațiile politice sunt dincoace sau dincolo de cordonul sanitar riscă să alimenteze percepția unui tratament inegal și să afecteze încrederea cetățenilor în imparțialitatea instituțiilor europene.
Organizațiile neguvernamentale care azi beneficiază de finanțare din partea Uniunii nu fac obiectul unor cerințe semnificativ mai stricte în materie de transparență, raportare, audit și control, în raport de partidele politice naționale și de entități cum ar fi companiile sau instituțiile publice care vehiculează bani publici. Acest tratament inegal subminează încrederea în imparțialitatea și coerența normelor de finanțare ale Uniunii. Această asimetrie afectează echilibrul dintre actorii care participă la dezbaterea publică și slăbește rolul (principial benefic al) fundațiilor politice europene.
Fundațiile politice europene ar trebui să servească drept platforme pentru dezbaterile politice, schimburile intelectuale și pluralismul politic, iar nu pentru a promova anumite obiective instituționale, ideologice sau integraționiste ca reprezentând un presupus consens european. Aceste fundații politice ar trebui să respecte pe deplin diversitatea tradițiilor politice, a opiniilor și a identităților constituționale ale statele membre.
Dezbaterea democratică necesită protejarea discursului politic, inclusiv a informațiilor sau a ideilor „care indignează, șochează sau deranjează statul sau orice sector al populației” (statuarea veche, de peste 50 de ani, a CEDO). Implicit, finanțarea din partea UE nu ar trebui să favorizeze sau să dezavantajeze actorii politici pe baza orientării lor ideologice.
Extinderea finanțărilor pentru acest tip de fundații din bani europeni are o tentă totalitară
Extinderea finanțării acordate fundațiilor politice europene în viitoarele cadre financiare multianuale nu este deloc o veste bună, ci un demers administrativ cu tentă totalitară, care trebuie combătut, mai ales pentru că trece sarcina conducerii națiunilor și a UE de către politicieni aleși legitim și responsabili politic, moral și juridic față de cetățeni, asupra fundațiilor politice și a elitelor ne-mandatate de nimeni care, de altfel, nu își asumă nicio responsabilitate pentru politicile lor greșite, nocive și anti-democratice.
Partidele politice naționale rămân principalul instrument prin care cetățenii participă la procesul democratic, iar resursele publice trebuie să consolideze reprezentarea democratică la toate nivelurile, fără a diminua rolul structurilor politice naționale.
Nu trebuie să permitem transformarea UE într-un Turn Babel
Pluralismul politic, libertatea de exprimare a tuturor curentelor democratice și respectarea identităților naționale reprezintă elemente esențiale pentru viitorul proiectului european. Dacă am abanonat aceste valori, am abandonat ideea de democrație în sine și am renunțat la valorile care au fundat Uniunea Europeană, iar acest lucru nu poate fi permis, mai ales, nu pentru a perpetua la conducere o birocrație închistată în proiectul său de tip sovietic, imperial, supra-național.
Nu putem permite transformarea Uniunii Europene într-un Turn Babel, care ar slăbi rolul democratic al națiunilor Europei, susține europarlamentarul ECR pe pagina sa de socializare.
Politică românească
VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care ‘nu poate exista’ în România
Tensiunile din coaliția de guvernare intră într-o nouă etapă, după declarațiile tranșante făcute de președintele României, Nicușor Dan, care a intervenit public pe tema conflictului politic dintre partide și a stabilității Executivului. Mesajul transmis este unul clar: România nu își permite experimente politice în acest moment.
„Îmi doresc un guvern cu cele patru partide”
Întrebat despre ruptura tot mai vizibilă dintre PSD și USR și despre scenariile vehiculate privind o eventuală reconfigurare a guvernării, Nicușor Dan a respins ideea unor combinații politice alternative.
„Eu îmi doresc un guvern cu cele patru partide și cu minoritățile naționale, iar angajamentul partidelor este în acest sens”, a declarat șeful statului.
Declarația vine în contextul în care PSD a transmis public că nu mai dorește să continue într-o formulă de guvernare alături de USR, alimentând speculațiile privind o posibilă rupere a coaliției.
Nicușor Dan și scenariul unui guvern minoritar
”Partidele se atacă public de multă vreme, deci ne-au dat posibilitatea să ne obişnuim cu situaţia asta. Pe de altă parte, când e vorba să ia nişte măsuri, cum este chestiunea cu acciza la combustibil, vedem că ele cooperează, combinaţie de administrativ cu joc politic, pe partea administrativă, funcţionează”, a declarat, luni seară, preşedintele Nicuşor Dan.
El a comentat şi scenariul unui guvern minoritar: ”Nu cred că e o soluţie fericită pentru momentele pe care le trăim (…) Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze şi fiecare are nişte condiţii pentru ca asta se întâmple, ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”, a adăugat preşedintele.
Întrebat dacă îl mai doreşte premiee pe Ilie Bolojan, Nicuşor Dan a afirmat că atribuţiile trebuie împărţite în această situaţie: ”Preşedintele numeşte, Parlamentul susţine Guvernul pe toată perioada desfăşurării exerciţiului”.
Şeful statului a precizat că a vorbit cu fiecare din liderii coaliţiei în ultimele câteva zile, aşa cum o face frecvent.
Scenariul exclus: fără PSD, guvernul devine fragil
Președintele a mers mai departe și a punctat direct limita politică a momentului: fără PSD, guvernarea ar deveni extrem de vulnerabilă.
„Dacă vrem să facem speculații, fără PSD nu poate să fie decât un guvern minoritar și atunci e dificil”, a spus Nicușor Dan.
Mesajul este unul cu greutate, în condițiile în care discuțiile despre o eventuală repoziționare a forțelor politice au devenit tot mai intense în ultimele zile.
Tensiuni, dar fără decizii rapide
În ceea ce privește numirile din zona serviciilor de informații, un alt subiect sensibil aflat pe agenda publică, președintele a evitat să ofere un calendar concret, sugerând că momentul nu este unul favorabil pentru decizii.
„E ceva ce ține de președinte și Parlament și, în momentul acesta, constatăm cu toții că există o inflamare. În momentul potrivit o să avem această discuție, finalizată cu numiri”, a explicat acesta.
Pensiile rămân înghețate, speranța mutată la rectificare
Pe fondul presiunilor sociale, șeful statului a fost întrebat și despre situația pensionarilor, ale căror venituri au rămas înghețate.
Răspunsul a fost rezervat, dar a lăsat deschisă o posibilă intervenție ulterioară:
„Pentru moment lucrăm cu bugetul așa cum a fost votat și promulgat. În condițiile în care posibilitățile economice o vor permite, și pentru pensionari, și pentru alte categorii, se pot face ajustări la rectificare.”
Context tensionat: Bolojan avertizează asupra riscurilor
Declarațiile lui Nicușor Dan vin în paralel cu poziția exprimată de premierul Ilie Bolojan, care a avertizat că schimbările de persoane nu rezolvă problemele structurale ale României și că țara nu își permite un guvern minoritar.
Grindeanu vine cu 3 scenarii: ‘Nu se mai poate altfel’
Liderul social-democrat a precizat că discuțiile din partid au ajuns într-un punct avansat și că actuala formulă de guvernare nu mai este susținută în forma actuală de majoritatea membrilor PSD.
„Azi am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii. Primul este cel de a rămâne așa cum suntem acum. Al doilea, care comportă și alte trei sub-scenarii, înseamnă să rămânem în actuala coaliție, dar să existe o reconfigurare. Și al treilea este trecerea în opoziție. Nu există alte variante”, a declarat Grindeanu.
Politică românească
Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”
Tensiuni tot mai vizibile în interiorul coaliției de guvernare. Organizația PSD Neamț anunță că își dorește continuarea guvernării, însă nu în actuala formulă și nu cu actualul prim-ministru. Mesajul a fost transmis după o întâlnire regională a partidului, desfășurată la Bacău.
Poziție fermă după întâlnirea regională
Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat că organizația pe care o conduce a exprimat clar, în cadrul discuțiilor cu liderii centrali ai partidului, nemulțumirile față de modul în care funcționează actuala coaliție.
La întâlnire au participat reprezentanți ai organizațiilor din Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău, alături de conducerea centrală, inclusiv Sorin Grindeanu și Claudiu Manda.
„Putem continua la guvernare, pentru că am câștigat alegerile și avem această responsabilitate, dar nu în actuala formulă și nu cu această conducere, nu cu domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru”, a transmis Harpa.
Critici directe la adresa premierului
Liderul PSD Neamț susține că așteptările inițiale legate de actualul premier nu s-au confirmat, în ciuda experienței administrative pe care acesta o are.
„Am pornit de la ideea că un prim-ministru care a fost și primar, și președinte de consiliu județean înțelege problemele reale ale aleșilor locali. Aceasta era așteptarea noastră, dar iată că ne-am înșelat”, a declarat acesta.
Mesajul reprezintă una dintre cele mai clare poziționări venite din teritoriu împotriva premierului Ilie Bolojan.
PSD vrea să rămână la guvernare, dar cu schimbări
În același timp, PSD Neamț transmite că nu pune sub semnul întrebării participarea la guvernare, ci modul în care aceasta este realizată.
Potrivit lui Harpa, partidul își asumă responsabilitatea rezultatului electoral, însă cere schimbări pentru a putea livra rezultatele promise.
„Rămânem responsabili, rămânem implicați, dar lucrurile trebuie schimbate astfel încât să răspundem cu adevărat așteptărilor oamenilor”, a subliniat acesta.
Infrastructura Moldovei, prioritate invocată în discuții
Un alt punct important discutat în cadrul întâlnirii a fost legat de infrastructura din regiunea Nord-Est. Liderii PSD au subliniat necesitatea accelerării investițiilor în drumuri, considerate esențiale pentru dezvoltarea zonei.
În acest context, a fost menționat și rolul ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, despre care s-a afirmat că poate contribui la impulsionarea proiectelor din regiune.
-
Conservatori Europeniacum 6 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 5 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 7 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 5 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 5 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 5 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 6 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Avocata PNL ridicată după flagrantul DNA dusă cu escortă la spital în febra audierilor – Acesteia i s-a făcut rău în fața procurorilor – Avocatul a explicat că femeia e cunoscută cu probleme medicale
