Politică românească
VIDEO Ilie Bolojan a vorbit despre înlăturarea sa din funcție
Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre perspectivele anului 2026. El spune că o să rămână în funcție „cât timp există susținere pentru asata”. De asemenea, șeful executivului îi îndeamnă pe români să-și facă fiecare datoria la locul de muncă, astfel încât economia românească să prospere.
Cât timp mai stă în funcție?
„Voi rămâne cât timp e susținere în această funcție. Dar în fiecare zi fac ce e necesar. Sper să fie un an al relansării. Asta înseamnă să aprobăm bugetul, să punem economia pe baze serioase și să îndreptăm lucrurile. Sunt convins că lucrurile se vor redresa”, a spus premierul, la Radio România Actualități.
Perspectiva economică
„Climatul internațional din punct de vedere economic nu e foarte favorabil. Avem acest război din Ucraina, apoi problemele tarifare, cu alte efecte, vedem ce face China cu extinderea ofertei pe piețele europene; prețurile lor sunt competitive. Noi trebuie să facem ce ține de noi să punem economia într-o situație cât mai bună. Acolo unde e nevoie de amorsare să o facem. Să nu ne vindem gazul, așa cum ne vindem cerealele, ci să îl procesăm în România. Avem nevoie de companii și să susținem anumite sectoare”, a concluzionat premierul Bolojan.
Problemele rămân…
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că chiar dacă mâine s-ar schimba premierul, indiferent cine ar fi el, problemele rămân şi, din cauza acestor probleme care au fost parţial rezolvate până acum, n-a fost o apetenţă pentru poziţia de premier a României, în vara anului trecut. El i-a răspuns preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, privind deficitul anunţat pe anul 2025, arătând că este cel pe cash şi este unul de etapă, iar când se înregistrează şi datoriile vom depăşi foarte probabil 8%.
”Chiar dacă mâine s-ar schimba premierul, indiferent cine ar fi el, problemele acestea rămân. Din cauza acestor probleme care au fost parţial rezolvate până acum, n-a fost o apetenţă pentru poziţia de premier a României în vara anului trecut”, a declarat premierul Ilie Bolojan la RRA.
Despre tensiuni în interiorul PNL cu privire la măsurile luate de Guvern, Bolojan a precizat că ”doar în media, doar în zona de speculaţii, apar astfel de lucruri”.
”Eu, în relaţiile cu toţi colegii mei, nu am constatat acest lucru, dar v-am spus, nu asta este temerea mea”, a subliniat Ilie Bolojan.
Despre declaraţiile preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, cu privire lla deficitul bugetar pe 2025, premierul a precizat că ”deficitul pe 2025, care a fost anunţat, este deficitul pe cash, adică deficitul pe banii efectiv pe care i-am plătit, care însă este un deficit de etapă, pentru că el se finalizează în martie, atunci când se înregistrează şi datoriile cu care România, Guvernul sau alte autorităţi intră în anul următor, adică în 2026”.
”În momentul în care se adaugă şi aceste datorii, vom depăşi foarte probabil 8%. În 2024, deficitul a fost pe două componente. Prima dată a fost 8,7% pe cash, după care când s-au adunat arieratele şi datorile a devenit 9,3%. Acum suntem la 7,7% şi când se vor aduna aceste arierate pe care le are statul, vor fi câteva puncte procentuale, cu siguranţă vom avea un deficit mai mare. Pe de altă parte, cu cât ai redus situaţia mai mult, cu atât efectele pe anul acesta vor fi mai scăzute, pentru că România s-a angajat să ajungă la un deficit de 3% în 2030. Deci noi avem o scară pe care trebuie să coborâm. Dacă ai coborât, de exemplu, două scări într-un an, înseamnă că anul viitor va trebui să faci o coborâre mai mică. Şi deci nu este niciun fel de problemă”, a comentat Bolojan.
El a precizat că ”este surprinzător să vezi un partid din coaliţie care are şi el meritul de a ajunge în această situaţie, pentru că acest rezultat este un efort de echipă a tuturor miniştilor, al parlamentarilor care au susţinut proiecte de legi”.
Potrivit premierului, ”fără reducerea cheltielilor în administraţie, fără sporul de condiţii vătămătoare, care a fost redus, fără cele 10% la fondurile europene, care au fost reduse, fără măsurile din educaţie, care au fost luate, nu puteam să ne reducem cheltuielile de salarii într-o lună de la 14,2-14,3 miliarde la 13,6 miliarde în ultimele luni, în aşa fel încât să avem un trend descendent a cheltuielilor de salarii”.
Semnal despre „schimbarea lăutarului”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că, dacă va fi necesar, va fi schimbat ”lăutarul”, aluzie la premierul Ilie Bolojan despre care secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a afirmat că nu mai respectă playlistul – adică programul de guvernare.
Sorin Grindeanu a declarat, luni seară, la România TV, că a văzut declaraţia colegului său Claudiu Manda referitoare la premierul Ilie Bolojan şi, întrebat dacă va fi schimbat ”lăutarul”, a afirmat: ”Dacă va fi nevoie, da”.
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a afirmat, la Antena 3, că premierul Ilie Bolojan ”nu cântă de multe ori din acelaşi playlist” şi susţine că ar putea veni un moment în care cei din coaliţie ”să schimbe lăutarul deoarece nu mai respectă playlistul”.
Manda a precizat că playlistul înseamnă programul de guvernare şi ceea ce se discută în coaliţie.
De asemenea, Sorin Grindeanu a admis că această coaliţie ”scârţâie”: ”Sigur că scârţie această coaliţie şi aici nu-i vorba de prim-ministru, aici e vorba şi de alte partide din coaliţie, în speţă de USR”.
Grindeanu s-a referit la acordul Mercosur, care nu a fost discutat în coaliţie: ”Nu poţi să iei decizii în numele României pe zeci de ani, pe zeci de ani, repet, de acum încolo, fără să explici românilor, nu coaliţiei, nu PSD-ului, că nu despre asta e vorba, să explici românilor la ce angajezi această ţară pe zeci de ani de acum în colo. O fi bine, o fi rău. Nu ştiu, dar nu e bine să ştie românii ?! Despre asta este vorba. S-a luat pe persoană fizică această decizie, persoane fizice, ca să fiu mai corect”.
Preşedintele PSD a precizat că social-democraţii nu au fost singurii care au ridicat această problemă în cadrul coaliţiei: ”N-am fost singuri în coaliţie când am spus că aşa ceva este inadmisibil şi nu se poate lucra într-o coaliţie de patru partide fără să informezi, făra să spui, fără să decizi în cadrul acestei coaliţii lucruri care sunt extrem de importante şi care nu sunt pe termen mediu şi scurt”.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu s-a discutat vrodată în coaliţie despre acordul de liber schimb cu ţările Mercosur şi că, deşi toată lumea spune că acest acord este unul bun, nimeni nu a explicat coerent ce presupune acest acord. Kelemen Hunor apreciază că ”este o lipsă de respect”, atât faţă de partidele care asigură majoritatea în Parlament, cât şi faţă de cetăţeni.
Politică românească
VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care ‘nu poate exista’ în România
Tensiunile din coaliția de guvernare intră într-o nouă etapă, după declarațiile tranșante făcute de președintele României, Nicușor Dan, care a intervenit public pe tema conflictului politic dintre partide și a stabilității Executivului. Mesajul transmis este unul clar: România nu își permite experimente politice în acest moment.
„Îmi doresc un guvern cu cele patru partide”
Întrebat despre ruptura tot mai vizibilă dintre PSD și USR și despre scenariile vehiculate privind o eventuală reconfigurare a guvernării, Nicușor Dan a respins ideea unor combinații politice alternative.
„Eu îmi doresc un guvern cu cele patru partide și cu minoritățile naționale, iar angajamentul partidelor este în acest sens”, a declarat șeful statului.
Declarația vine în contextul în care PSD a transmis public că nu mai dorește să continue într-o formulă de guvernare alături de USR, alimentând speculațiile privind o posibilă rupere a coaliției.
Nicușor Dan și scenariul unui guvern minoritar
”Partidele se atacă public de multă vreme, deci ne-au dat posibilitatea să ne obişnuim cu situaţia asta. Pe de altă parte, când e vorba să ia nişte măsuri, cum este chestiunea cu acciza la combustibil, vedem că ele cooperează, combinaţie de administrativ cu joc politic, pe partea administrativă, funcţionează”, a declarat, luni seară, preşedintele Nicuşor Dan.
El a comentat şi scenariul unui guvern minoritar: ”Nu cred că e o soluţie fericită pentru momentele pe care le trăim (…) Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze şi fiecare are nişte condiţii pentru ca asta se întâmple, ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”, a adăugat preşedintele.
Întrebat dacă îl mai doreşte premiee pe Ilie Bolojan, Nicuşor Dan a afirmat că atribuţiile trebuie împărţite în această situaţie: ”Preşedintele numeşte, Parlamentul susţine Guvernul pe toată perioada desfăşurării exerciţiului”.
Şeful statului a precizat că a vorbit cu fiecare din liderii coaliţiei în ultimele câteva zile, aşa cum o face frecvent.
Scenariul exclus: fără PSD, guvernul devine fragil
Președintele a mers mai departe și a punctat direct limita politică a momentului: fără PSD, guvernarea ar deveni extrem de vulnerabilă.
„Dacă vrem să facem speculații, fără PSD nu poate să fie decât un guvern minoritar și atunci e dificil”, a spus Nicușor Dan.
Mesajul este unul cu greutate, în condițiile în care discuțiile despre o eventuală repoziționare a forțelor politice au devenit tot mai intense în ultimele zile.
Tensiuni, dar fără decizii rapide
În ceea ce privește numirile din zona serviciilor de informații, un alt subiect sensibil aflat pe agenda publică, președintele a evitat să ofere un calendar concret, sugerând că momentul nu este unul favorabil pentru decizii.
„E ceva ce ține de președinte și Parlament și, în momentul acesta, constatăm cu toții că există o inflamare. În momentul potrivit o să avem această discuție, finalizată cu numiri”, a explicat acesta.
Pensiile rămân înghețate, speranța mutată la rectificare
Pe fondul presiunilor sociale, șeful statului a fost întrebat și despre situația pensionarilor, ale căror venituri au rămas înghețate.
Răspunsul a fost rezervat, dar a lăsat deschisă o posibilă intervenție ulterioară:
„Pentru moment lucrăm cu bugetul așa cum a fost votat și promulgat. În condițiile în care posibilitățile economice o vor permite, și pentru pensionari, și pentru alte categorii, se pot face ajustări la rectificare.”
Context tensionat: Bolojan avertizează asupra riscurilor
Declarațiile lui Nicușor Dan vin în paralel cu poziția exprimată de premierul Ilie Bolojan, care a avertizat că schimbările de persoane nu rezolvă problemele structurale ale României și că țara nu își permite un guvern minoritar.
Grindeanu vine cu 3 scenarii: ‘Nu se mai poate altfel’
Liderul social-democrat a precizat că discuțiile din partid au ajuns într-un punct avansat și că actuala formulă de guvernare nu mai este susținută în forma actuală de majoritatea membrilor PSD.
„Azi am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii. Primul este cel de a rămâne așa cum suntem acum. Al doilea, care comportă și alte trei sub-scenarii, înseamnă să rămânem în actuala coaliție, dar să existe o reconfigurare. Și al treilea este trecerea în opoziție. Nu există alte variante”, a declarat Grindeanu.
Politică românească
Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”
Tensiuni tot mai vizibile în interiorul coaliției de guvernare. Organizația PSD Neamț anunță că își dorește continuarea guvernării, însă nu în actuala formulă și nu cu actualul prim-ministru. Mesajul a fost transmis după o întâlnire regională a partidului, desfășurată la Bacău.
Poziție fermă după întâlnirea regională
Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat că organizația pe care o conduce a exprimat clar, în cadrul discuțiilor cu liderii centrali ai partidului, nemulțumirile față de modul în care funcționează actuala coaliție.
La întâlnire au participat reprezentanți ai organizațiilor din Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău, alături de conducerea centrală, inclusiv Sorin Grindeanu și Claudiu Manda.
„Putem continua la guvernare, pentru că am câștigat alegerile și avem această responsabilitate, dar nu în actuala formulă și nu cu această conducere, nu cu domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru”, a transmis Harpa.
Critici directe la adresa premierului
Liderul PSD Neamț susține că așteptările inițiale legate de actualul premier nu s-au confirmat, în ciuda experienței administrative pe care acesta o are.
„Am pornit de la ideea că un prim-ministru care a fost și primar, și președinte de consiliu județean înțelege problemele reale ale aleșilor locali. Aceasta era așteptarea noastră, dar iată că ne-am înșelat”, a declarat acesta.
Mesajul reprezintă una dintre cele mai clare poziționări venite din teritoriu împotriva premierului Ilie Bolojan.
PSD vrea să rămână la guvernare, dar cu schimbări
În același timp, PSD Neamț transmite că nu pune sub semnul întrebării participarea la guvernare, ci modul în care aceasta este realizată.
Potrivit lui Harpa, partidul își asumă responsabilitatea rezultatului electoral, însă cere schimbări pentru a putea livra rezultatele promise.
„Rămânem responsabili, rămânem implicați, dar lucrurile trebuie schimbate astfel încât să răspundem cu adevărat așteptărilor oamenilor”, a subliniat acesta.
Infrastructura Moldovei, prioritate invocată în discuții
Un alt punct important discutat în cadrul întâlnirii a fost legat de infrastructura din regiunea Nord-Est. Liderii PSD au subliniat necesitatea accelerării investițiilor în drumuri, considerate esențiale pentru dezvoltarea zonei.
În acest context, a fost menționat și rolul ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, despre care s-a afirmat că poate contribui la impulsionarea proiectelor din regiune.
Politică românească
‘Este mai rău decât Putin’ – Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat luni critici extrem de dure la adresa liderului de la Casa Albă, Donald Trump, pe care îl acuză că a afectat grav imaginea internațională a Statelor Unite și că abordează politica externă într-o manieră pur economică.
„Din păcate Statele Unite au un președinte care desconsideră tot ce înseamnă valoare democratică. Rețineți ce vă spun. Este mai rău decât Putin. Acest om, acest președinte a depreciat prestigiul Statelor Unite cum n-a reușit nimeni să o facă. Este un biet afacerist care vinde terenuri și apartamente și are pe mână mașinăria formidabilă a Armatei Statelor Unite. Și o utilizează crezând că face afaceri”, a declarat Băsescu, luni, la B1TV.
Acuzații privind tendințe expansioniste
Fostul președinte a invocat și declarațiile controversate ale liderului american legate de extinderea influenței SUA.
„La Putin încă n-am auzit că vrea să cucerească o listă întreagă de țări. El le ia una câte una. Trump ne spune de un an de când a venit, ba că vrea Groenlanda, ba că va anexa Canada, acum vrea Cuba”, a continuat fostul președinte.
„A capturat Venezuela, pune țiței în contul lui. Acum în Iran, după ce a ratat obiectivele, adică schimbarea regimului și stoparea credibilă a programului nuclear, Acum i-a dat prin cap altă trăsnaie că-l interesează țițeiul iranian”, a mai spus Băsescu.
Critici privind stilul de comunicare
De asemenea, fostul președinte a criticat stilul inconsecvent de comunicare al președintelui american: „Este un om pe care mai bine nu-l asculți pentru că are trei, patru, cinci intervenții pe zi în care se contrazice de la una la alta, de la o intervenție la alta”.
Privind anunțul legat de ocuparea și distrugerea insulei Kharg, Băsescu spune: „Este o instalație majoră, extrem de importantă, cea mai importantă instalație a Iranului”, însă amintește și riscurile unei astfel de operațiuni: „Poate înainte să ia decizia, președintele Trump îi întreabă pe ruși ce au pățit pe Insula Șerpilor. Au cucerit-o și într-o noapte i-a ras Ucraina. E foarte greu să menții o insulă ocupată când dincolo de insulă urmează hăul teritoriului iranian”.
-
Conservatori Europeniacum 4 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 3 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 5 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 3 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 3 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 3 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniElena Lasconi, atac în termeni duri la Nicușor Dan: „Este produsul sistemului!”
