Acțiunea Conservatoare
Statul polițienesc încearcă să reducă la tăcere opoziția democratică – Acțiunea Conservatoare
Statul polițienesc încearcă să reducă la tăcere opoziția democratică
Partidul Acțiunea Conservatoare (ACT) denunță public o nouă escaladare a abuzurilor exercitate de instituții ale statului împotriva libertății de exprimare și a dreptului legitim la opoziție politică.
În ultimele zile, două instituții publice au acționat concertat împotriva campaniei civice și politice „Stop Vexler”, lansată de ACT pentru abrogarea Legii 241/2025.
Semnalul a fost dat de vicepreședintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Cătălin Raiu, care a susținut public că mesajul „StopVexler.ro” ar putea fi interpretat drept instigare la violență. Potrivit acestei logici absurde, solicitarea publică de abrogare a unei legi ar deveni o amenințare la adresa persoanei care a inițiat-o.
În paralel, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a deschis un dosar penal privind panourile publicitare ale campaniei noastre de pe DN1, invocând suspiciuni privind promovarea unor mesaje cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
Acuzația este lipsită de orice fundament.
Panourile incriminate nu conțin niciun mesaj extremist, nicio referire la rasă, etnie sau religie, nicio formă de instigare la ură ori la violență. Ele trimit exclusiv către un site de petiție civică prin care cetățenii sunt invitați să susțină democratic abrogarea unei legi.
Dosarul a fost deschis din oficiu, la mai multe zile după instalarea panourilor. Nu există plângeri din partea cetățenilor. Nu există victime. Nu există incidente. Nu există fapte de violență. Există doar un mesaj politic incomod pentru puterea actuală.
ACT contestă Legea 241/2025 prin toate mijloacele democratice pe care Constituția României le garantează: petiții publice, dezbateri, manifestații, campanii de informare și inițiative legislative.
Acesta este rolul unei opoziții democratice.
Într-un stat de drept, contestarea unei legi nu reprezintă extremism. Este un drept fundamental.
Campania „Stop Vexler” nu este îndreptată împotriva unei persoane. Ea este îndreptată împotriva unei legi pe care o considerăm profund nocivă pentru libertatea de exprimare și pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Legea poartă numele inițiatorului său, deputatul Silviu Vexler, așa cum numeroase acte normative sau reforme au intrat în limbajul public prin asocierea cu autorii lor. Este o practică universală.
În Statele Unite, milioane de oameni au cerut ani de zile abrogarea „Obamacare”. Nimeni nu a interpretat sloganul „Stop Obamacare” ca pe o amenințare la adresa fostului președinte Barack Obama.
În întreaga lume democratică, cetățenii contestă legi, politici publice și proiecte legislative folosind numele celor care le-au promovat. Acest lucru nu reprezintă instigare la violență, ci exprimarea unei opinii politice.
Mai grav este faptul că vicepreședintele CNCD și reprezentanți ai Poliției formulează acuzații grave fără probe și fără existența vreunui efect concret care să le susțină.
După aproape șase luni de campanie publică, zeci de mii de semnături strânse, dezbateri organizate în întreaga țară și manifestații desfășurate pașnic, nu există niciun incident care să poată fi asociat mesajului „Stop Vexler”.
În schimb, există peste 60.000 de cetățeni români care au semnat petiția de abrogare a legii și care își exprimă legitim nemulțumirea față de un act normativ controversat.
Prin urmare, ceea ce vedem astăzi nu este aplicarea imparțială a legii.
Vedem folosirea autorității statului pentru intimidarea unei formațiuni politice și a cetățenilor care îi susțin demersurile.
Acest tip de comportament are un nume consacrat în istoria democrațiilor: poliție politică.
România traversează deja o perioadă de profundă degradare a standardelor democratice. După anularea alegerilor prezidențiale, după ignorarea voinței exprimate de cetățeni la alegerile parlamentare și după instalarea unor formule de guvernare lipsite de legitimitate electorală directă, asistăm acum la încercarea de criminalizare a opoziției politice.
Astăzi este vizat ACT.
Acțiunea Conservatoare
Alegeri anticipate – Acțiunea Conservatoare
Guvernul Tomac a expirat înainte de a fi votat.
Pentru că orice guvern format în contextul actual este nelegitim și fragil. Nu are nici susținere politică solidă în Parlament, nici sprijin în electorat.
Cu atît mai vulnerabil este un guvern al cărui premier vine dintre liderii partidelor neparlamentare.
La aceasta se adaugă suspiciunea că guvernul ar face jocul PSD și bănuiala că este, de fapt, un guvern al președintelui țării. O combinație toxică și dătătoare de neîncredere.
La fel de păguboase sînt cîteva nume extrem de controversate de pe lista posibililor miniștri, precum cel al profesorului Adrian Papahagi, care a declarat public că cei de altă opinie decît a sa ar trebui uciși sau cel puțin închiși. Într-o democrație, un astfel de om nu are ce căuta la guvernare.
Dar problema cea mai mare rămîne alta: acest guvern nu respectă aritmetica parlamentară și logica electorală. Prin asta se plasează în afara voinței populare și, la rigoare, în afara prevederilor constituționale. La ce bun să mai votăm, dacă președintele statului își poate permite să ignore votul?
Ne-am trezit în situația absurdă în care președintele este beneficiarul anulării unor alegeri prezidențiale – gest fără precedent și rămas încă neclarificat public –, iar premierul ar urma să provină dintr-un un partid care a fost respins de electorat, întrucît, după cum știm, PMP-ul dlui Tomac a luat în jurul a două procente în alegerile parlamentare din 2024.
Acțiunea Conservatoare (ACT), partid pe care îl conduc, refuză categoric un astfel de guvern.
Acțiunea Conservatoare
Un român omagiat de Israel este condamnat de Legea Vexler – Acțiunea Conservatoare
Una din marile aberații ale Legii Vexler: îl condamnă pe unul dintre românii omagiați de Israel.
Traian Popovici a salvat de la deportare și de la moarte peste 20.000 de evrei.
Ca primar al Cernăuților, în timpul celui de-al doilea război mondial, a refuzat să trimită în lagăr vreun evreu din orașul lui.
De aceea, statul Israel i-a decernat titlul de „Drept între Popoare”, i-a ridicat un monument la Yad Vashem și a plantat un copac cu numele lui la Tel Aviv.
Traian Popovici a fost primul român onorat astfel, în semn de recunoștință, de către poporul evreu.
Statul român a numit o stradă din București cu nume lui.
Traian Popovici a fost discipolul și asociatul politic al lui Octavian Goga. S-au cunoscut înainte de primul război mondial. Au mers împreună, la cel mai înalt nivel, timp de câteva decenii.
Când Goga a înființat Partidul Național Creștin, Popovici l-a urmat și a fost unul dintre fondatori. A fost șeful filialei din Cernăuți a PNC. A contribuit la elaborarea Decretului 169 din 1938, cel pentru revizuirea cetățeniei evreilor din România.
Același decret care i se impută astăzi lui Octavian Goga.
Legea Vexler însă nu distinge între calitatea de lider al unui partid considerat extremist, fascist și antisemit, și cea de om care a salvat a doua cea mai mare comunitate evreiască dintr-un oraș românesc.
Legea îl condamnă pe Traian Popovici.
Potrivit Legii Vexler, acest erou ar trebui să fie scos din istoria națională și acoperit de uitare. Cu tot binele făcut evreilor din România.
Deocamdată, vînătorii de antisemiți l-au țintit pe Goga. Dar îi vine rîndul negreșit și lui Popovici.
Acțiunea Conservatoare
Primul Congres Național ACT, duminică 21 iunie – Acțiunea Conservatoare
Acțiunea Conservatoare își alege conducerea statutară la primul Congres Național, duminică, 21 iunie, la Palatul Parlamentului
București, 19 iunie 2026
Acțiunea Conservatoare (ACT) organizează duminică, 21 iunie, ora 15.00, la Palatul Parlamentului, primul său Congres Național. Evenimentul are loc exact la un an de la lansarea publică a partidului, în același loc, și marchează încheierea procesului de organizare la nivel național și trecerea la o conducere aleasă statutar.
La Congres vor participa 700 de delegați și invitați, din țară și din străinătate. Printre aceștia se numără lideri de grupuri politice din Parlamentul European și reprezentanți de vîrf ai unor partide conservatoare europene, parteneri ai ACT.
Congresul va alege Consiliul Național al Reprezentanților, Comisia de Cenzori, Comisia de Arbitraj, trezorierul partidului și Biroul Politic Național. În acesteforuri vor intra liderii locali și naționali care s-au remarcat în ultimul an prininițiativă, hotărîre, energie și tenacitate – oameni confirmați de fapte, nu numițide sus.
Delegații vor vota deschis rezoluția „Refondarea statului român”, documentulprogramatic al partidului pentru perioada următoare. Rezoluția propunemodificări constituționale și instituționale al căror scop este transformareastatului român dintr-un administrator al sărăciei într-un stat dezvoltator, suplu, capabil să producă prosperitate pentru toți cetățenii. ACT consideră acest proiect cel mai radical program politic din ultimii 36 de ani.
„Acest Congres nu este o formalitate. Este momentul în care Acțiunea Conservatoare devine, cu structuri și oameni verificați în luptă, o alternativă reală pe scena politică, nu încă o promisiune de campanie”, a declarat Claudiu Târziu, președintele ACT.
Congresul Național al Acțiunii Conservatoare va fi transmis în direct pe paginile ACT din rețelele sociale.
-
Conservatori Europeniacum 6 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 5 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 7 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 5 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 5 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 5 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 6 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Avocata PNL ridicată după flagrantul DNA dusă cu escortă la spital în febra audierilor – Acesteia i s-a făcut rău în fața procurorilor – Avocatul a explicat că femeia e cunoscută cu probleme medicale
