Acțiunea Conservatoare
Steagul mișcării conservatoare ajunge în Gorj – Acțiunea Conservatoare
Sâmbătă, 17 ianuarie, am marcat „Anul Constantin Brâncuși” la Târgu Jiu, prin prima lansare din 2026 a Acțiunii Conservatoare: filiala județeană ACT din Gorj.
Evenimentul a avut loc într-un spațiu cu o puternică valoare simbolică – Muzeul Județean Gorj- și s-a bucurat de prezența membrilor și susținătorilor plini de entuziasm.
Le-am vorbit celor prezenți despre semnificația Acțiunii Conservatoare. Am explicat că nu este doar un partid, ci o veritabilă mișcare de rezistență. O mișcare necesară în contextul războiului crunt care se duce astăzi împotriva poporului român.
Am arătat că toate măsurile guvernamentale luate în ultimul an nu urmăresc bunăstarea românilor, nu au ca scop echilibrarea economiei și nici reducerea deficitul bugetar. Ele sunt concepute pentru sărăcirea populației.
Următorul pas este slăbirea sistematică a oricărei forme de rezistență: politică, morală și culturală. În acest context, dacă noi nu ne opunem, riscăm ca România să ajungă din nou o colonie, așa cum a mai fost în urmă cu 80 de ani.
Pentru o țară suverană și independentă
În momentul în care devenim conștienți de cine suntem, de ce trecut avem, de ce am fost capabili în istorie, de ce nume extraordinare a dat poporul român lumii întregi, vom avea resursele necesare să ne găsim calea cea mai bună și să o urmăm.
Altfel, riscăm să depindem mereu de voința altora.
Am subliniat că patriotismul se definește prin dorința legitimă ca țara ta să fie independentă, să fie suverană, să poată să spună „da” când e „da”, „nu” când e „nu”, să își hotărască singură drumul. Patriotismul se definește prin felul în care pui în lucrare interesul național.
Colegii mei din Gorj sunt animați de aceste valori și au convingerea profundă că România merită un viitor demn. Sunt oameni hotărâți, care înțeleg miza acestui moment.
Am încredere că vor duce mai departe mesajul Acțiunii Conservatoare, cu seriozitate, curaj și responsabilitate, în slujba comunității și a interesului național.
Claudiu Târziu, președinte ACT
Acțiunea Conservatoare
România are nevoie urgent de un acord politic național – Acțiunea Conservatoare
România are nevoie urgent de un acord politic național prin care să își asume o opțiune clară de politică externă și să își definească strategia diplomatică pentru perioada tulbure pe care traversează astăzi omenirea.
Provocările pe care le ridică degradarea sistemului de relații internaționale, reașezarea din mers a ordinii mondiale și revenirea la politica sferelor de influență reprezintă amenințări majore la adresa intereselor naționale ale României.
Într-o astfel de paradigmă, în care se amplifică și se suprapun în timp real crize economice, sociale, financiare și militare, regionale și planetare, orice ezitare poate produce efecte devastatoare pentru securitatea națională sau integritatea teritorială a țării.
Conflictul economic și disputele geopolitice tot mai dure între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, războiul din Ucraina și situația explozivă din Orientul Mijlociu riscă să destabilizeze ireversibil situația la nivel global.
Orice lider responsabil de stat este obligat să pună pe primul plan în astfel de momente doar interesul național și să evalueze absolut toate opțiunile prin care poate evita riscurile de securitate și exploata oportunitățile momentului.
Este evident astăzi că pregătirea și experiența guvernanților de la București sunt cu mult sub nivelul provocărilor pe care România le are de înfruntat în perioada imediat următoare.
Absența României din orice format relevant de negociere regională sau internațională, incoerența diplomației de la București în relația cu partenerii externi și inadecvarea Președintelui Nicușor Dan pentru nivelul de reprezentare specific unui șef de stat reprezintă pericole iminente pentru siguranța națională.
În fața acestei amenințări iminente, fac apel la Președintele României și la liderii tuturor partidelor parlamentare să organizeze în cel mai scurt timp un format de negociere de larg consens național, în care să analizăm opțiunile realiste de politică externă, să definim limitele de negociere în relațiile cu partenerii internaționali și să stabilim direcții comune de acțiune pe termen scurt, mediu și lung.
România încă mai are specialiști de cel mai înalt nivel în relații internaționale, apărare și securitate, care pot construi împreună cu oamenii politici responsabili o strategie solidă și coerentă, prin care să evităm, într-un efort conjugat, dezastrul național care se profilează la orizont!
Acțiunea Conservatoare
S-a terminat cu cârdășia – Acțiunea Conservatoare
„Nu am venit să aduc pace, ci sabie. Nu am venit să împac adevărul şi minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia” – Sunt cuvintele Mântuitorului, nu ale mele. Și sabia este de Duh, nu de fier.
A venit momentul ca în politica românească să apară cineva care să aducă această sabie. S-a terminat cu cârdășia, cu furtul în haită, cu aranjamentele de culise. Sau, dacă nu, s-a terminat cu România. Avem de ales.
Sabie – dar una spirituală. Sabie aduce și Acțiunea Conservatoare. În cuvânt. Nu sabie de fier. Nu război român cu român. Ci claritate morală. O ierarhie a valorilor. Și, mai mult decât orice, unitate în acțiune.
Dar această unitate în acțiune nu este posibilă fără valori comune, fără principii asumate și puse în practică și fără obiective clar definite, care să ne motiveze pe toți. Fără acestea, vorbim doar de alianțe de conjunctură, nu de o construcție pentru România.”
Acțiunea Conservatoare
Guvernul îi pedepseşte pe bolnavi – Acțiunea Conservatoare
București – Președintele partidului Acțiunea Conservatoare (ACT), Claudiu Târziu, condamnă ferm decizia Guvernului condus de Ilie Bolojan de a elimina plata primei zile de concediu medical, măsură pe care o consideră profund nedreaptă, abuzivă și lipsită de orice fundament moral sau juridic.
„Mai bine să scape zece vinovați, decât să sufere un singur nevinovat – acesta este un vechi principiu de drept, ignorat complet de actualul prim-ministru. Guvernul Bolojan a ales exact contrariul: îi pedepsește pe toți cei grav bolnavi, pentru că unii cetățeni sănătoși au abuzat de sistem. Este o logică periculoasă și profund antidemocratică”, a declarat Claudiu Târziu.
Potrivit liderului ACT, măsura intrată în vigoare de la 1 februarie, prin care prima zi de concediu medical nu mai este plătită, transformă în mod oficial bolnavii României în „suspecți de serviciu” ai statului. În loc să combată punctual fraudele, prin controale eficiente și sancționarea celor vinovați, guvernul a preferat să lovească în toți contribuabilii onești.
„Este inacceptabil ca statul să-i trateze pe cetățeni ca pe niște infractori doar pentru că se îmbolnăvesc. Vorbim despre oameni care plătesc contribuții consistente lună de lună, exact pentru a beneficia de protecție socială în momentele de vulnerabilitate. Guvernul nu doar că nu îi protejează, ci le confiscă un drept legitim”, a subliniat Târziu.
Președintele ACT acuză executivul de incapacitate administrativă cronică, în condițiile în care sistemul de sănătate gestionează anual bugete de miliarde de euro, fără transparență și fără rezultate vizibile.
„Incapabil să gestioneze un domeniu vital, guvernul aruncă povara pe umerii angajaților. În loc să reformeze sistemul, să digitalizeze controalele, să elimine rețelele de fraudă, alege cea mai comodă și lașă soluție: îi pedepsește pe cei mai vulnerabili”, a declarat liderul conservator.
Claudiu Târziu critică și reacția ulterioară a ministrului Sănătății, care, confruntat cu protestele pacienților și ale mediului sindical, a anunțat că legea va fi „ajustată” pentru cazurile grave și pentru părinții cu copii bolnavi.
„Asistăm la o nouă cârpeală marca Bolojan: întâi adoptă o măsură brutală, apoi încearcă să repare parțial haosul creat. Este un stil de guvernare bazat pe improvizație, lipsă de empatie și dispreț față de oameni”, afirmă Târziu.
În opinia președintelui ACT, această decizie nu este un simplu derapaj administrativ, ci face parte dintr-un model de guvernare care sacrifică constant interesele cetățenilor în favoarea unor calcule politice și bugetare cinice.
„Cu fiecare zi în care susține acest executiv antinațional, coaliția PSD–PNL–UDMR–USR–Minorități comite o nouă trădare a interesului național. Românii sunt taxați, umiliți și abandonați exact de cei care ar trebui să îi apere”, a conchis Claudiu Târziu.
Acțiunea Conservatoare solicită abrogarea imediată a măsurii și revenirea la un sistem echitabil, care să sancționeze strict frauda, nu boala, și care să respecte principiul fundamental al statului de drept: protejarea celor nevinovați, nu pedepsirea lor colectivă.
-
Conservatori Europeniacum 4 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 3 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 5 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 3 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 3 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 3 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniElena Lasconi, atac în termeni duri la Nicușor Dan: „Este produsul sistemului!”
