Connect with us

Politică românească

VIDEO Ilie Bolojan anunță angajarea răspunderii pe pensiile magistraților: Marți, se merge în Parlament

Publicat

pe

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că guvernul angajează răspunderea pe proiectul pensiilor magistraților în ciuda avizelor negative de la CSM și CES, care sunt consultative.

Proiectul este justificat de trei aspecte. De accesare a fondurilor europene, de o minimă justiție socială prin corectarea unor nedreptăți, o pensionare prea rapidă și o pensie cât ultimul salariu și de a pune sistemul de pensii pe baza stabile în anii viitori și contribuțiile să fie sustenabile pentru viitor.

Pensia se stabilește la 70% din salariul net, vechimea în muncă de la 25 la 35 de ani și creșterea vârstei de pensionare de la 48 de ani la 65 de ani, pe o perioadă de 15 ani. Vom demara astăzi procedura de angajare a răspunderii și marți vom trece la prezentarea proiectului în Parlament după ce vom primi amendamentele, a spus Bolojan la începutul ședinței de guvern.

CSM a dat ieri aviz negativ pe proiectul privind pensiile magistraților

”Astăzi, 27 noiembrie 2025, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Hotărârea Plenului CSM, care cuprinde motivele ce au stat la baza adoptării avizului negativ emis, va fi motivată şi transmisă în cursul zilei de 28 noiembrie 2025 către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, a transmis joi CSM.

Ce discută guvernul în ședința de vineri

Guvernul s-a reunit vineri în şedinţă, de la ora 15.00, pentru adoptarea proiectului de lege privind pensiile magistraţilor, după ce a fost primit avizul CSM. După aprobarea în şedinţă, Guvernul îl va transmite Parlamentului, declanşându-se, astfel, procedura de angajare a răspunderii. Pe agenda şedinţei se află şi proiectul rectificării bugetare. 

Pe agenda şedinţei de Guvern se află proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi proiectul de ordonanţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025 şi pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025. 

Guvernul va mai discuta şi un PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.617/2023 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice şi pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.639/2023

De asemenea, pe agenda şedinţei se află şi un PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi pentru completarea unor acte normative şi un PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale precum şi un PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea Legii petrolului nr. 238/2004, toate trei în primă lectură. 

Şedinţa Guvernului a fost convocată, după primirea avizului CSM pe proiectul de lege privind pensiile magistraţilor. Consiliul Superior al Magistraturii a dat, joi, aviz negativ pe proiectul referitor la pensiile magistraţilor. Avizul este consultativ.

”Astăzi, 27 noiembrie 2025, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Hotărârea Plenului CSM, care cuprinde motivele ce au stat la baza adoptării avizului negativ emis, va fi motivată şi transmisă în cursul zilei de 28 noiembrie 2025 către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, a transmis joi CSM.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat, după avizul negativ dat de către CSM pe proiectul privind pensiile de serviciu, că este nevoie ca atunci când se reformează statutul oricărei categorii profesionale să fie întrebată şi aceasta.

El a apreciat că este „corect” ca magistraţii să îşi exprime în deplină libertate punctul lor de vedere şi că este corect „să se ţină cont de acest aviz”, în contextul în care toată lumea cunoştea „opinia magistraturiiâ” despre această reformă a pensiilor speciale.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică românească

VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care ‘nu poate exista’ în România

Publicat

pe

Tensiunile din coaliția de guvernare intră într-o nouă etapă, după declarațiile tranșante făcute de președintele României, Nicușor Dan, care a intervenit public pe tema conflictului politic dintre partide și a stabilității Executivului. Mesajul transmis este unul clar: România nu își permite experimente politice în acest moment.

„Îmi doresc un guvern cu cele patru partide”

Întrebat despre ruptura tot mai vizibilă dintre PSD și USR și despre scenariile vehiculate privind o eventuală reconfigurare a guvernării, Nicușor Dan a respins ideea unor combinații politice alternative.

„Eu îmi doresc un guvern cu cele patru partide și cu minoritățile naționale, iar angajamentul partidelor este în acest sens”, a declarat șeful statului.

Declarația vine în contextul în care PSD a transmis public că nu mai dorește să continue într-o formulă de guvernare alături de USR, alimentând speculațiile privind o posibilă rupere a coaliției.

Nicușor Dan și scenariul unui guvern minoritar

”Partidele se atacă public de multă vreme, deci ne-au dat posibilitatea să ne obişnuim cu situaţia asta. Pe de altă parte, când e vorba să ia nişte măsuri, cum este chestiunea cu acciza la combustibil, vedem că ele cooperează, combinaţie de administrativ cu joc politic, pe partea administrativă, funcţionează”, a declarat, luni seară, preşedintele Nicuşor Dan.

El a comentat şi scenariul unui guvern minoritar: ”Nu cred că e o soluţie fericită pentru momentele pe care le trăim (…) Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze şi fiecare are nişte condiţii pentru ca asta se întâmple, ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”, a adăugat preşedintele.

Întrebat dacă îl mai doreşte premiee pe Ilie Bolojan, Nicuşor Dan a afirmat că atribuţiile trebuie împărţite în această situaţie: ”Preşedintele numeşte, Parlamentul susţine Guvernul pe toată perioada desfăşurării exerciţiului”.

Şeful statului a precizat că a vorbit cu fiecare din liderii coaliţiei în ultimele câteva zile, aşa cum o face frecvent.

Scenariul exclus: fără PSD, guvernul devine fragil

Președintele a mers mai departe și a punctat direct limita politică a momentului: fără PSD, guvernarea ar deveni extrem de vulnerabilă.

„Dacă vrem să facem speculații, fără PSD nu poate să fie decât un guvern minoritar și atunci e dificil”, a spus Nicușor Dan.

Mesajul este unul cu greutate, în condițiile în care discuțiile despre o eventuală repoziționare a forțelor politice au devenit tot mai intense în ultimele zile.

Tensiuni, dar fără decizii rapide

În ceea ce privește numirile din zona serviciilor de informații, un alt subiect sensibil aflat pe agenda publică, președintele a evitat să ofere un calendar concret, sugerând că momentul nu este unul favorabil pentru decizii.

„E ceva ce ține de președinte și Parlament și, în momentul acesta, constatăm cu toții că există o inflamare. În momentul potrivit o să avem această discuție, finalizată cu numiri”, a explicat acesta.

Pensiile rămân înghețate, speranța mutată la rectificare

Pe fondul presiunilor sociale, șeful statului a fost întrebat și despre situația pensionarilor, ale căror venituri au rămas înghețate.

Răspunsul a fost rezervat, dar a lăsat deschisă o posibilă intervenție ulterioară:

„Pentru moment lucrăm cu bugetul așa cum a fost votat și promulgat. În condițiile în care posibilitățile economice o vor permite, și pentru pensionari, și pentru alte categorii, se pot face ajustări la rectificare.”

Context tensionat: Bolojan avertizează asupra riscurilor

Declarațiile lui Nicușor Dan vin în paralel cu poziția exprimată de premierul Ilie Bolojan, care a avertizat că schimbările de persoane nu rezolvă problemele structurale ale României și că țara nu își permite un guvern minoritar.

Grindeanu vine cu 3 scenarii: ‘Nu se mai poate altfel’

Liderul social-democrat a precizat că discuțiile din partid au ajuns într-un punct avansat și că actuala formulă de guvernare nu mai este susținută în forma actuală de majoritatea membrilor PSD.

„Azi am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii. Primul este cel de a rămâne așa cum suntem acum. Al doilea, care comportă și alte trei sub-scenarii, înseamnă să rămânem în actuala coaliție, dar să existe o reconfigurare. Și al treilea este trecerea în opoziție. Nu există alte variante”, a declarat Grindeanu.

Citeste in continuare

Politică românească

Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”

Publicat

pe

Tensiuni tot mai vizibile în interiorul coaliției de guvernare. Organizația PSD Neamț anunță că își dorește continuarea guvernării, însă nu în actuala formulă și nu cu actualul prim-ministru. Mesajul a fost transmis după o întâlnire regională a partidului, desfășurată la Bacău.

Poziție fermă după întâlnirea regională

Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat că organizația pe care o conduce a exprimat clar, în cadrul discuțiilor cu liderii centrali ai partidului, nemulțumirile față de modul în care funcționează actuala coaliție.

La întâlnire au participat reprezentanți ai organizațiilor din Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău, alături de conducerea centrală, inclusiv Sorin Grindeanu și Claudiu Manda.

„Putem continua la guvernare, pentru că am câștigat alegerile și avem această responsabilitate, dar nu în actuala formulă și nu cu această conducere, nu cu domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru”, a transmis Harpa.

Critici directe la adresa premierului

Liderul PSD Neamț susține că așteptările inițiale legate de actualul premier nu s-au confirmat, în ciuda experienței administrative pe care acesta o are.

„Am pornit de la ideea că un prim-ministru care a fost și primar, și președinte de consiliu județean înțelege problemele reale ale aleșilor locali. Aceasta era așteptarea noastră, dar iată că ne-am înșelat”, a declarat acesta.

Mesajul reprezintă una dintre cele mai clare poziționări venite din teritoriu împotriva premierului Ilie Bolojan.

PSD vrea să rămână la guvernare, dar cu schimbări

În același timp, PSD Neamț transmite că nu pune sub semnul întrebării participarea la guvernare, ci modul în care aceasta este realizată.

Potrivit lui Harpa, partidul își asumă responsabilitatea rezultatului electoral, însă cere schimbări pentru a putea livra rezultatele promise.

„Rămânem responsabili, rămânem implicați, dar lucrurile trebuie schimbate astfel încât să răspundem cu adevărat așteptărilor oamenilor”, a subliniat acesta.

Infrastructura Moldovei, prioritate invocată în discuții

Un alt punct important discutat în cadrul întâlnirii a fost legat de infrastructura din regiunea Nord-Est. Liderii PSD au subliniat necesitatea accelerării investițiilor în drumuri, considerate esențiale pentru dezvoltarea zonei.

În acest context, a fost menționat și rolul ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, despre care s-a afirmat că poate contribui la impulsionarea proiectelor din regiune.

Citeste in continuare

Politică românească

‘Este mai rău decât Putin’ – Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA

Publicat

pe

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat luni critici extrem de dure la adresa liderului de la Casa Albă, Donald Trump, pe care îl acuză că a afectat grav imaginea internațională a Statelor Unite și că abordează politica externă într-o manieră pur economică.

„Din păcate Statele Unite au un președinte care desconsideră tot ce înseamnă valoare democratică. Rețineți ce vă spun. Este mai rău decât Putin. Acest om, acest președinte a depreciat prestigiul Statelor Unite cum n-a reușit nimeni să o facă. Este un biet afacerist care vinde terenuri și apartamente și are pe mână mașinăria formidabilă a Armatei Statelor Unite. Și o utilizează crezând că face afaceri”, a declarat Băsescu, luni, la B1TV.

Acuzații privind tendințe expansioniste

Fostul președinte a invocat și declarațiile controversate ale liderului american legate de extinderea influenței SUA.

„La Putin încă n-am auzit că vrea să cucerească o listă întreagă de țări. El le ia una câte una. Trump ne spune de un an de când a venit, ba că vrea Groenlanda, ba că va anexa Canada, acum vrea Cuba”, a continuat fostul președinte.

„A capturat Venezuela, pune țiței în contul lui. Acum în Iran, după ce a ratat obiectivele, adică schimbarea regimului și stoparea credibilă a programului nuclear, Acum i-a dat prin cap altă trăsnaie că-l interesează țițeiul iranian”, a mai spus Băsescu.

Critici privind stilul de comunicare

De asemenea, fostul președinte a criticat stilul inconsecvent de comunicare al președintelui american: „Este un om pe care mai bine nu-l asculți pentru că are trei, patru, cinci intervenții pe zi în care se contrazice de la una la alta, de la o intervenție la alta”.

Privind anunțul legat de ocuparea și distrugerea insulei Kharg, Băsescu spune: „Este o instalație majoră, extrem de importantă, cea mai importantă instalație a Iranului”, însă amintește și riscurile unei astfel de operațiuni: „Poate înainte să ia decizia, președintele Trump îi întreabă pe ruși ce au pățit pe Insula Șerpilor. Au cucerit-o și într-o noapte i-a ras Ucraina. E foarte greu să menții o insulă ocupată când dincolo de insulă urmează hăul teritoriului iranian”.

Citeste in continuare

Cele mai noi știri despre conservatori

Se poate solicita semnătură la livrare pentru transport ieftin colete Anglia România? Se poate solicita semnătură la livrare pentru transport ieftin colete Anglia România?
Uncategorizedacum 4 săptămâni

Se poate solicita semnătură la livrare pentru transport ieftin colete Anglia România?

În diminețile în care cineva așteaptă un colet din Anglia, telefonul stă mai aproape decât de obicei. Se verifică trackingul...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care ‘nu poate exista’ în România

Cuprins: Tensiunile din coaliția de guvernare intră într-o nouă etapă, după declarațiile tranșante făcute de președintele României, Nicușor Dan, care...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

Șeful PSD Neamț vorbește despre condițiile pentru rămânerea la guvernare: „Nu în această formulă și nu cu Ilie Bolojan premier”

Cuprins: Tensiuni tot mai vizibile în interiorul coaliției de guvernare. Organizația PSD Neamț anunță că își dorește continuarea guvernării, însă...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

‘Este mai rău decât Putin’ – Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA

Cuprins: Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat luni critici extrem de dure la adresa liderului de la Casa...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15%: Măsurile lui Bolojan nu scad prețul la pompă, acuză opoziția

Cuprins: AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15% și acuză că măsurile pe care vrea să le ia executivul...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

Breaking | ÎCCJ dă în judecată Guvernul pentru plata restanțelor. Cere amenzi pentru premier și ministrul Finanțelor (Document)

Înalta Curte de Casație și Justiție a deschis un proces împotriva Guvernului României și a Ministerului Finanțelor, la Curtea de...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

Atac din PNL: Mureșan despre diferența între Bolojan și Grindeanu – „om de stat vs om de partid”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan afirmă că, în timp ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, vorbeşte, de o săptămână, ”doar despre interesele...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

Guvernul pregătește tăierea accizelor la carburanți: mecanism „în trepte” pentru scăderea prețurilor la pompă (surse)

Guvernul se apropie de o decizie privind al doilea pachet de măsuri pentru temperarea scumpirii carburanților, iar varianta reducerii accizelor...

Politică româneascăacum 4 săptămâni

VIDEO Sorin Grindeanu cântă prohodul Guvernului Bolojan, de la Bacău: cele trei scenarii avute în vedere de PSD

Cuprins: Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Bacău, că partidul analizează trei scenarii privind viitorul participării la guvernare,...

Claudiu Târziuacum 4 săptămâni

Hristos, prigonit din nou! – Claudiu Târziu

Hristos e prigonit din nou. Pe stadion. Iar Vrăjmașul e glorificat. Clubul de fotbal Steaua Roșie Belgrad a fost amendat...

CONSERVATORI