Politică românească
Cristian Pîrvulescu: Cel mai mare pierzător al crizei politice legate de căderea guvernului Veştea este PSD. Singurul învingător din această confruntare este George Simion
Politologul Cristian Pîrvulescu consideră că PSD este principalul înfrânt din criza declanşată de eşecul desemnării premierului Veştea, iar consecinţele se vor vedea atât în plan politic, cât şi în interiorul partidului. „PSD este principalul înfrânt”, afirmă Pîrvulescu, care susţine că social-democraţii au greşit prin încercarea de a construi o majoritate pe care nu o aveau, relatează news ro
În opinia sa, după încheierea procedurii actuale, preşedintele Nicuşor Dan trebuie să reia consultările şi să vină cu o nouă propunere de prim-ministru desemnat. „O nouă rundă de consultări, care poate să fie rapidă sau nu, după care, în funcţie de rezultatul consultărilor, face o propunere de prim-ministru desemnat”, spune politologul. El adaugă faptul că „PNL i-a stabilit linia pe care trebuie să o facă”, astfel încât preşedintele nu mai are prea mult spaţiu de manevră.
Pîrvulescu crede că rămân doar două variante: „Ori un guvern PSD susţinut de PNL, UDMR şi USR, ori un guvern minoritar cu PNL, UDMR, USR susţinut PSD”. În aceeaşi logică, el subliniază că un guvern are nevoie de o majoritate clară şi că partidele au demonstrat că nu reuşesc să o construiască singure. „Partidele nu au capacitatea să mobilizeze majorităţi”, spune acesta.
Un punct central al analizei sale este rolul lui George Simion. Pîrvulescu afirmă că liderul AUR a ieşit cel mai bine din această confruntare. „Singurul învingător din această confruntare este George Simion”, spune el, explicând că AUR nu avea niciun interes să susţină formula guvernamentală discutată. În opinia sa, prin refuzul de a participa la jocul politic, AUR a câştigat capital electoral şi şi-a întărit poziţia internă.
Politologul consideră că PSD a pierdut şi pentru că a mizat pe apropierea de AUR. „PSD pierde votanţi în favoarea AUR”, afirmă el, adăugând că această strategie a fost o eroare care a împins partidul într-o poziţie defensivă. În evaluarea sa, social-democraţii au crezut că pot obţine prin compromisuri o majoritate pe care nu o aveau, iar rezultatul a fost tocmai inversul celui dorit.
Pîrvulescu vede în această criză şi o problemă mai largă a sistemului politic. El spune că este „absolut anormal” ca un partid de aproximativ 20% să ajungă să condiţioneze formarea guvernului. În opinia sa, „atacul este împotriva instituţiilor României”, iar conflictul politic actual arată incapacitatea partidelor de a evalua riscurile şi de a proteja stabilitatea democratică.
Despre Nicuşor Dan, Pîrvulescu spune că acesta nu putea răspunde cererilor venite din zona AUR şi că, din punct de vedere aritmetic, presiunea politică a fost foarte greu de gestionat. „Marja de manevră a preşedintelui este foarte mică”, afirmă el, sugerând că viitoarele soluţii vor depinde de o nouă negociere între partidele mari.
Politologul crede că şi disidenţii din PNL şi-au consumat şansa odată cu votul de astăzi. „Şansa lor a fost epuizată astăzi prin acest vot”, spune Pîrvulescu, estimând că eventualele contestaţii vor rămâne doar în plan juridic. „Vor fi cu siguranţă excluşi toţi”, adaugă el, în privinţa celor care au încălcat disciplina de partid.
Politică românească
SENS: Democrația din România a fost la un pas de dezastru
Partidul SENS cere tuturor liderilor politici actuali să facă un pas în spate după ce, din cauza lor, au fost normalizate negocierile cu extremiștii în Parlamentul României, susține partidul într-un comunicat remis redactiei.
”Astăzi, democrația din România a fost la un pas de dezastru. Dar pericolul nu a trecut.
Ceea ce am văzut în ultimele săptămâni reprezintă una dintre cele mai grave crize politice din ultimii ani. Între iresponsabilitatea partidelor care se declară „pro-europene” și setea de putere a PSD, care a fost dispus să încerce orice, inclusiv o alianță cu AUR și restul formațiunilor extremiste, doar pentru a reveni la guvernare, încrederea românilor în instituțiile statului a scăzut și mai mult.
Guvernul Veștea nu a reușit să obțină votul Parlamentului. Dar faptul că s-a ajuns până aici spune multe despre starea politicii românești.
George Simion este, fără îndoială, unul dintre câștigătorii acestei crize. A reușit să umilească întreaga clasă politică. A demonstrat că AUR nu mai este un partid izolat, ci o forță politică în jurul căreia celelalte partide sunt dispuse să își construiască majoritățile.
În ciuda victoriei „de etapă”, nici USR și PNL nu ies bine din această poveste. Zile la rând au repetat că PSD trebuie să guverneze cu AUR dacă a decis să dea jos guvernul Bolojan. Astăzi au fost aproape să primească demonstrația practică a ceea ce înseamnă această logică politică.
Si totuși ce urmează? Va încerca un Nicușor Dan slăbit politic și cu o credibilitate serios afectată în fața tuturor celor care l-au votat să reconcilieze partidele care se numesc pro-europene?
Se va merge spre un guvern minoritar PNL-USR-UDMR condus de Ilie Bolojan și tolerat de PSD? Sau spre un guvern PSD condus de Sorin Grindeanu și tolerat de celelalte partide?
Și dacă da, unde sperăm să ajungem într-o asemenea formulă? Ne întoarcem la vremurile de tristă amintire în care guvernarea se făcea aproape exclusiv prin ordonanțe de urgență, negocieri informale și majorități construite de la o săptămână la alta?
Poate că soluția este mai simplă decât pare. Toți liderii politici care au contribuit la implozia coaliției formate anul trecut ar trebui să facă un pas în spate și să lase loc unei noi generații de negociatori. România are nevoie de un reset al forțelor democratice. Înainte ca următoarea criză să fie și ultima.”
Politică românească
Dan Motreanu: Guvernul trădătorilor nu a obținut votul nici după ce premierul s-a umilit în fața AUR
Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu spune, luni noaptea, că Guvernul Veștea nu a obținut voturile necesare în Parlament, deși premierul desemnat s-a umilit în fața AUR.
„Guvernul trădătorilor nu a obținut votul Parlamentului nici după ce premierul desemnat s-a umilit în fața AUR, într-o încercare disperată de a obține sprijinul acestui partid. Partidul Național Liberal nu a votat guvernul PSD-Veștea și a anunțat că nu va mai guverna cu PSD. Guvernul respins de Parlament era controlat de PSD, Adrian Veștea fiind doar o marionetă a PSD”, a fost reacția lui Dan Motreanu după votul din Parlament.
El susține că, la șase săptămâni după demiterea Guvernului Bolojan, „nu vedem o soluție care să vină de la PSD, partidul care a declanșat această criză politică”.
El arată că PNL a indicat și soluția ieșirii din criză: un acord politic prin care partidele semnatare să se angajeze ca, timp de șase luni, să respecte o serie de condiții.
„Este vorba de angajamentul oricărui guvern de a-și asuma răspunderea în Parlament pentru proiectele din PNRR, de a păstra echilibrul bugetar, de a susține programele de investiții. În condițiile în care partidele ar semna un astfel de pact național, există două variante care pot fi luate în calcul: un guvern minoritar PSD sau un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR”, spune Motreanu.
Liberalul susține să sprijinul pentru învestirea unui guvern poate fi negociat doar în mod transparent, prin noi consultări convocate de președintele țării și printr-o înțelegere scrisă, bazată pe principii și nu pe negocieri făcute pe picior, după ce lista guvernului ajunsese deja la Parlament.
Politică românească
Sebastian Burduja: Dacă soluţie politică nu există, noi nu ne temem de anticipate
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a afirmat, luni seară, că liberalii nu se tem de alegeri anticipate dacă nu există o altă soluţie la actuala criză politică, relatează news ro
„Din când în când şi încă prea rar, dreptatea e de partea celor corecţi şi demni. Guvernul impus a adunat doar 189 de voturi, mult sub prag. Era de aşteptat. Dacă soluţie politică nu există, noi nu ne temem de anticipate”, a scris, luni seară, pe Facebook, preşedintele PNL Bucureşti, după ce Guvernul Veştea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru învestire.
Veştea a fost votat de doar 189 de parlamentari, numărul minim necesar fiind de 233.
-
Conservatori Europeniacum 6 luniExperiența mea la Atreju Roma – o onoare de a reprezenta România în familia conservatoare europeană
-
Claudiu Târziuacum 5 luniCum câștigă statul din majorarea salariului minim
-
EDITORIALacum 7 luniEDITORIAL Conservatorism vs. Suveranism: două direcții, aceeași confuzie?
-
Claudiu Târziuacum 5 luniClaudiu Târziu: „Nu românii trebuie să plătească jaful din pandemie”
-
Politică româneascăacum 5 luniClaudiu Manda, despre acordul Mercosur: ‘La noi nu a existat o dezbatere publică’
-
Politică româneascăacum 5 luni‘Opriți istoria. Cobor la stația Doamne Ferește’ – Mircea Dinescu îl ‘face praf’ pe George Simion după episodul cu tortul
-
Politică româneascăacum 7 luniVIDEO Nicușor Dan, mesaj-surpriză la întâlnirea cu diaspora din Franța: ‘România are azi maturitatea de a se autoevalua. A început reconcilierea dintre administrație și societate’
-
Politică româneascăacum 5 luniVIDEO Avocata PNL ridicată după flagrantul DNA dusă cu escortă la spital în febra audierilor – Acesteia i s-a făcut rău în fața procurorilor – Avocatul a explicat că femeia e cunoscută cu probleme medicale
